Peste tot, europenii se mândresc cu realizările înaintașilor lor, turiștii plătesc bani grei ca să le viziteze. Și ale noastre ar putea fi cunoscute, mai ales că ne reprezintă, sunt dovezi ale valorilor românești din Bucovina. Mă refer aici la conacele boierești din Suceava.
Curtea baronilor Capri, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din satul Iacobești, comuna Grănicești, care a fost până în 1990 sediu al birourilor Stațiunii de Mașini Agricole Grănicești, a fost retrocedată proprietarului de drept, un moștenitor al vechii familii boierești Capri, căruia puțin îi pasă de valoarea istorică a imobilului primit. Dar are alte treburi de făcut, decât să se apuce acum de lucrări de întreținere.
Altă clădire retrocedată unui străin (francez de astă dată) este conacul Killerman-Pruncu. Figurează în lista monumentelor, dar nimeni nu-ți spune acolo în ce stare se află. Pentru că, de mai bine de 50 de ani, nu mai sunt decât niște ruine, clădirea și anexele conacului fiind demolate, iar piatra provenită de la dărâmarea clădirilor a fost utilizată pentru ridicarea magazinului sătesc și a căminului cultural din localitate. Nu zic, francezul a făcut o faptă bună donând vreo 15 ari din suprafața terenului primit Primăriei, ca să-și construiască un sediu. Iar acum, pentru noua clădire, s-au dărâmat și ultimele rămășițe ale conacului.
Conacul Mavrodinei, aici e cu totul altă situație. Înscris în aceeași listă a patrimoniului, a fost fermă pomicolă, expropriat prin decretul-lege 83/1949, iar acum aparține unui domn (nu vreau să-i dau numele, îi las pe cei avizați să îl descopere). El l-a cumpărat în mod aproape legal, problema e cum s-a făcut vânzarea, mai exact, prin încălcarea legii care spune că statul român are dreptul de preemțiune la achiziționarea clădirilor-monumente istorice. Numai că nimeni nu a știut când a fost vândut monumentul. Arată bine, ce-i drept, dar nu mai arată a monument istoric. A fost renovat, i s-au pus termopane, de zici că e doar o vilă a unor șmecheri.
Ruinele curții boierești a lui Șendrea, din Dolheștii Mari, ar aparține patrimoniului național, dacă nu ar dispărea, încet și sigur, pentru că nimeni nu ia vreo măsură. Și dacă nu s-au luat până acum, n-o să se ia nici dacă citește cineva articolul ăsta. Spațiul pe care se află o parte a ruinelor este, la ora actuală, în proprietatea școlii, dar sunt câțiva care îl vor cu orice preț. Mai cu seamă un individ, mare afacerist cu materiale de construcții, care vrea să-și facă un depozit pe locul respectiv. Nu e nimic necurat aici, omul e pasionat de cultură și vrea să pună în valoare un monument istoric.
(profesor Adrian POPOVICI)