Bustul din marmură al primarului general s-a păstrat în zilele revoltei din Ferentari, proptit stabil pe soclul fotoliului din primărie. Boier Videanu, visitiernic peste un buget de 85 miliarde euro, nu se poate mânji cu noroiul fetid al unei revolte țigănești, fiindcă Ferentariul, o recunoaștem sau nu, e un cartier locuit preponderent de concetățenii noștri romi. Blocurile put, iar spațiul dintre clădiri depozitează zeci de tone de mizerii, de la hârtii și fecale, până la hoituri de câini și pisici. Pantofii scumpi ai primarului general, din piele franțuzească, n-au obișnuința periferiei pe care o atinge doar în campania electorală, iar atunci gestul se petrece în grabă mare. Întors acasă, își obligă, pesemne, menajera să-i ardă hainele. Să nu care cumva să fi recoltat pe manșete microbi sau, Doamne ferește, păduchi. Oricum, marele tărăboi din Ferentari a avut de toate, de la demagogia electorală a lui Becali, până la incendiat saltele și cauciucuri de mașină, de la înjurături și „mâncați-aș”, la discursul de soprană al prefectului Mantale.
L-am beștelit în scris pe Vanghelie de o sută de ori. Cu prilejul revoltei din Ferentari mi s-a părut singurul lucid, coerent și tot ce a spus a fost corect. Oamenii aceia, unii dintre ei sărmani nefericiți, alții puturoși de-a binelea (am văzut o droaie de tineri zdraveni, buni de muncă), erau în procent covârșitor proprietari ai apartamentelor lor. Obligația de a-și plăti curentul și întreținerea nu poate fi transferată celorlalți cetățeni ai țării. M-a șocat imaginea unui reșou improvizat, cu o rezistență din fier masiv. Într-o cameră a fost găsită o improvizație electrică de încălzit, cu o rezistență din șină de tramvai. Se duc dracului stațiile electrice, releele. Filosofia „ce-or să-mi facă?” a prins și mai prinde încă. Vine statul, vine Becali, vine unul care convertește în imagine orice nenorocire și te scoate.
Sunt în Ferentari, spuneam, mulți oameni amărâți. Sunt bătrâni neputincioși, sunt bolnavi care nu mai au nici o șansă de adaptare la capitalism. Sunt însă și șuți tineri, hoți de buzunare, pierde vară și pierde iarnă, care și-au făcut o profesie din parazitat pe spinarea altora.
E obligat statul față de ei? Este, dar nu în sensul de a le plăti factura la curent. Obligația statului e să-i readucă cu picioarele pe pământ, pe făgașul muncii cinstite. E obligat statul să le măture între blocuri? E obligat statul să le care tonele de gunoi zvârlite prin geam? Nu cred. E obligat însă să asigure servicii de salubritate și mai e obligat să-i amendeze pe cei care, ca râmătorii din coteț, umplu cu rahat locul în care trăiesc. În Germania plătești pentru un chiștoc aruncat în stradă, în unele orașe, o amendă de zece euro, iar în altele, în funcție de decizia primăriei, optzeci de euro. Nu numai simțul de curățenie al neamțului igienizează orașele, ci și severitatea edililor.
Boier Videanu, uneori în ședințe la Golden Blitz, e preocupat, peste poate, căror firme să acorde asfaltări, înlocuiri de borduri deja înlocuite. Boier Videanu stă în capul mesei și ia decizii care n-au nici o legătură cu mizeria periferiei. Un șofer de taxi îmi spune că numai din cinci la sută comision de la firmele de construcții boier Videanu a ajuns primul miliardar în euro al noii puteri. Nu știu dacă așa stau lucrurile. Șoferii de taxi trăncănesc uneori verzi și uscate. Ceea ce știu cu certitudine este că cineva ar trebui să-i dea un brânci domnului Videanu din biroul de vis-a-vis de Cișmigiu și să-l dea cu nasul în mizeriile fizice și morale ale mahalalei.
Din păcate, câte un Ferentari există în mai toate localitățile României, mari sau mici. Trag nădejde să nu existe peste tot și câte un Videanu.
