BOIANCIUC (II). În 19 iunie 1782, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, Lențenii, Vlăiculeștii și Gheorghe Știrbul declară că stăpânesc o treime din satul Boianciuc, pe care o moștenesc de la Antimia Lențoaia. Gheorghe Știrbul era ginerele popii Ignat, care fusese și el ginere Antimiei Lența.
În 20 iunie 1782, Simeon Turcul declară că stăpânește o parte incertă, deși i se cuvine, după scrisori, o jumătate de sat.
Lențenii, Vlaiculeștii și alți răzeși fac împărțirea părții lor de sat în 8 octombrie 1783, când „Lențenii primesc 6 părți mici, Maria Tumurugeasa, cu fratele ei, Mihai Vlaico, 2 părți mici”.
În 29 octombrie 1793, Toader Pădure și jupâneasa Maria, fata lui Tanasi Vlaico, vând partea lor din Boianciuc lui Tadeus Turcul, cel care va cumpăra, în 18 septembrie 1794, și partea lui Dumitraș Stângaci, fiul lui Gheorghiță Stângaci.
În 25 septembrie 1798, stil vechi, Necolai Tumurug vindea vărului său Gheorghi Vlaico, pentru 200 galbeni, „doaozăci stănjini moșie ot Boenciuc”.
În 10 octombrie 1801, cea mai mare parte a moșiei și satului Boianciuc se afla în proprietatea lui Iohann Turkul, care o vindea lui Anton Turkul, iar acesta, lui Gregor Simon Turkul, în 26 noiembrie 1801.
Din 23 august 1802, moșia vestitului neam moldovenesc Turcul sau Turculeț, devenită, între timp, „von Turkul”, aparținea neamului Popiel, mai întâi lui Aloys, apoi Elisavetei Popiel-Piotrowska și, în final, lui Michael Popiel.
Tadeus Turcul avea să moară în 24 martie 1813, iar fratele lui, Onufrius Turcul, devenea, din 12 aprilie 1816, singurul lui moștenitor.
În 19 iunie 1817, s-a făcut, totuși, o împărțire a moșiilor lui Tadeus Turcul, părțile lui din Boianciuc revenind nepotului său, Iohann, fiul lui Onufrius Turcul, dar Iohan dăruiește moșia, în 22 octombrie 1823, fratelui său, Michael.
În 1843, patron al bisericii din Boianciuc era Alexandru CANTACUZINO, iar preot administrator era Ioan TARNAVSCHI, care păstorea 622 enoriași. În 1876, când biserica din Boianciuc avea 925 enoriași, patron era Caetan von LUKASIEWICZ, iar paroh, Isidor LEVIȚCHI. În 1907, patron al bisericii din Boianciuc era evreul Kisiel SOKAL. Paroh era Alexie TARNAWSKI, născut în 1855, preot din 1889, paroh din 1899, iar cantor, angajat în 1897, era Gavriil TARNOWIECKI, născut în 1859.
O școală cu 3 clase funcționa, la Boianciuc, din 1886[1].
În 1910, doar 15 % din populația satului Boianciuc era reprezentată de români, 10 % de evrei, iar 75 % de ucraineni.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 28, 1876 p. 86, 1907 p. 83