BOIANCIUC (I). Aflat în hotar cu moșiile satelor Iurcăuți, Verbăuți, Cuciurul Mic, Horoșăuți și Povorlăuți, cea mai mare parte a satului Boianciuc sau Boianceni aparținea, în 15 ianuarie 1617, Antimiei, văduva lui Dimitrie Lența, și copiilor ei, Marica, Anghelina, Magda și Miron. Statutul satului pare să fi rămas încă răzeșesc și în 2 aprilie 1623, când Ștefan Tomșa al II-lea întărea lui Tăutul niște părți din satul Boianciuc, dar și în 1644, când Onciul Iurașcovici și rudele sale împărțeau alte părți din moșia satului.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copiii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… trei părți de Boianciuc”.
În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiilor săi, Lupa și Miron, „cât i se va alege din a treia parte de sat Boianciuc”, acestui mazil cu multe proprietăți în satele Țării de Sus a Moldovei alăturându-i-se, în stăpânirea Boianciucului, starostele Cernăuților, Gavrilaș Mateiaș, care lasă moștenire cele trei părți de moșie fetei sale, Alecsandra Ileana, pe care o moștenesc, în 1 ianuarie 1670, Alecsandra și Iordachi Cantacuzino, Alecsanda fiind nepoata fetei lui Gavrilaș Mateiaș.
În 22 iulie 1705, Nicolai Costin dăruia lui Costașco Turcul părțile sale de moșie din Boianciuc, „care părți au fost ale unchiului mieu, Iancul mare armaș, și mi-au fost date mie la împărțeala moșiilor, pe care a făcut-o tatăl mieu, Miron Costin, fost mare logofăt, și le-am dăruit du-sale Turcul, fiind ruda noastră, botezându-l părinții miei și el făcându-ne mult bine”.
În 18 ianuarie 1727, Grigore Ghica Vodă poruncește postelnicului Șerban Cantacuzino, staroste de Cernăuți, să cerceteze și să judece cu dreptate față de conflictul ivit între Dumitrașco Calmuțchi și Goenești „pentru niște părți de ocină din sat de Buenciuc și din Toutri și din Doroșiuți și din Zastavna și Șișcăuți”.
În 31 iulie 1731, Grigore Ghica Vodă trimitea pe starostele de Cernăuți, Constantin Silion, să cerceteze conflictul dintre Sandul Nalivaico și alți răzeși pentru părți de moșii în „Tăutrea și Boenciucul și la Doroșăuți și Zăstavna”.
În 1752, la împărțeala moșiilor Goianeștilor, frații Toader, Nacul și Ion Goian, și surorile lor, Măriuța, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, și Gafița, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primeau a douăsprezecea parte din Boianciuc.
În 3 octombrie 1762, frații Mihai și Ilie Vlaico se obligau să părăsească satele Boianciuc și Culeuți, care trecuseră în proprietatea lui Gheorghe Turcul.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Boianciuc, moșie răzeșească, „41 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Iacob și Vasile, 2 dascăli, Vasili și Toader, 6 ruptași, Dumitraș Balasinovici, Miron Costrăș, Ioniță Tumurug, Giorgie Lența mazil, Necolai cumnat lui Giorgie Lența și Grigori Stângaci, 5 umblători (agenți fiscali), Mihai Vlaico, Dumitraș Stângaci, Toader Chitariul, Tănasii Ungurian și Ion Ungurian, 2 slugi ai medelniceresei Catrina Bălășoae, Enachi Drăguș și Vasile Vartic, 1 argat al lui Dumitraș Balasinovici, Ion rusul, 3 jidovi, Ianko, Kelman și Ițko, 3 văduve, Paraschiva, Maria și Gafia, și 17 birnici, adică: Gavril BĂNAR, Dumitru Martiniuc, Alecsa Ciornohaci, Vasile Popovici, Vasile zet Drăguș, Vasili Bănar, Iacob rusul, Ion Verenca, Grigori Stângaci, Andrieș Stângaci, Vasile Stângaci, Grigori Pațarina, Enachi Drăguș, Vasili Varticu, Grigoraș chihai, Petre rus și Ion rus.
În 1775, satul Boianciuc, din Ținutul Zastavnei (Ocolul Nistrului, în 1775), avea 2 mazili, 8 răzeși, 2 popi, 28 țărani și 4 umblători (agenți fiscali).
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 422