BOIAN (I). Marele Boian, cum era numit Boianul în primele documente de cancelarie domnească, datorită rostului său comercial, beneficiază de atestare documentară din 27 octombrie 1452, când este întărit lui Manea globnicul.
Marele Boian a fost, vreme de veacuri, un târg de mărfuri și de animale renumit, zilele cele mari pentru activitate negustorească fiind după Înălțarea Domnului, timp de două zile, două zile înainte de Sfinții Apostoli, precum și zilele de 25 iulie, 14 septembrie, 21 octombrie și 21 noiembrie.
În 8 aprilie 1528, Petru Rareș confirmă Marele Boian fraților Ion și Mihul Stărcea, pârcălabi de Hotin și, respectiv, Cetatea Albă. Din 1 aprilie 1547, fiul lui Ion Stârcea, Matiaș, moștenește și partea de sat a unchiului său, Mihul, fost părcălab de Cetatea Albă.
În 3 aprilie 1560, Boianul se împarte între cei trei urmași ai lui Tabuci, nepoții lui Pătrașco și copiii Nastei.
Nastea a avut doi băieți, pe Ion Stârcea, pârcălab de Hotin, pe Mihul Stârcea, pârcălab de Cetatea de Baltă, și o fată, pe Fedca. Fedca a avut o fată, rudă stearpă, Neacșa. Copiii lui Ion Stârcea au fost Matiaș Stârcea, Sorca și Anghelina, iar copiii lui Mihul Stârcea au fost Drăgici Stârcea, care va moșteni și pierde o treime din Boian, în 1547, din pricina datoriilor, Tăbuci, Magda, Anghelina și Maria.
În 19 august 1579, vistiernicul Lupu Stroici va cumpăra cele mai multe părți ale moșiei Boian.
Urmașii lui Matiaș Stărcea au probleme cu moștenirea lor, în 1602, când Lupul Stroici poprește partea din Boian a lui Ionașco Stărcea, pentru 12 boi furați, dar fratele lui Ionașco, Pătrașco Stărcea, plătește prețul boilor, în 15 septembrie 1602, și recuperează moșia.
Descendenții lui Matiaș Stărcea, după fiul său, Toader uricar, numiți Matieșești, deci nepoții lui Mătiaș Stărcea, Isac, Ionașco și Toader Matieșești, vând partea lor de sat, în 2 iulie 1604, rudei lor, diacul domnesc Petru Stărcea, pentru 65 taleri de argint.
În 29 martie 1615, Isac Matieșescu, care, acum, își zice, iarăși, Isac Stărcea, obține întăritură, în defavoarea copiilor fratelui său, Toader Matieșescu, pentru partea din satul Boian care aparținuse lui Toader.
În 14 iunie 1617, pentru că a noua parte din Boian ajuunsese, prin donație, în proprietatea mănăstirii Homor, un alt nepot al lui Matiaș Stărcea, Iloaie Stărcea de Volcineț răscumpără acea parte de sat, conform principiului de drept valah al neamului celui mai apropiat.
În 10 noiembrie 1632, Ilinca, fata Sofroniei, izbutește să obțină întăritură, de la Alexandru Iliaș, pentru a noua parte de sat, pe care o revendica și unchiul ei, Isac Stărcea.
Din 1 ianuarie 1636, cea mai mare parte a satului Boian aparține, în părți egale, prin moștenire, lui Ion Ciolpan și lui Ghenghea logofăt, strănepoții lui Matiaș Stărce, Pătrașcu, Maria și popa Gavril, moștenind, în 13 mai 1670, doar a opta parte din sat și din moșie.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alexandra vorniceasa, soția lui Iordache Cantacuzino. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… a treia parte de Boian”.
În anul 1670, vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica lui Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea, cel care moștenise, prin Alexandra, cumnata lui Matiaș Stârce, moșiile jupânesei lui Matiaș, comisoaia Ileana. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care și câteva sate din nordul Moldovei, Boian, Cernauca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuți, Prelipcea, Bocicăuți, Grozinți, Vasileuți, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului.
Cronicarul Ion Neculce, hatman al lui Mihai Racoviță Vodă, dar și proprietar al moșiei Boian, obținea dreptul de a face pod umblător peste Prut, în 20 noiembrie 1721.
Hotarnica moșiei Boian cu Lehăcenii și cu moșiile mănăstiri Slatina s-a făcut în 9 iunie 1726, după următoarele repere toponimice: râul Prut, balta cea mare, balta Pisc, dubul lui Ioan, pârâul Rudii, drumul de sus de la Toporăuți, drumul de Reucăuți ce merge la Lehăceni, obârșia Șehaleucii, apa Răchitnei, izvorul cel mare, lângă Doljecul, izvorul doamnei, heleșteul lui Sischi – iobag din Boian, hotarul Rarencei, obârșia Molatețului, la Hutcău, heleșteul lui Popencu din Rarence.
