Bogdănești, în sărbătoare



Localitatea Bogdănești – vatră de tradiție și istorie moldoveană, își omagiază în fiecare an Întemeietorul, pe Bogdan I Descălecătorul, care, după cum știm, a organizat aici un schit (1359) ce va dăinui până după 1540, când Petru Rareș îl va strămuta mai la deal, pe malul râului Râșca.
Din anul 1994 încoace, ziua de pomenire a Sfântului Prooroc Ilie – devenită hramul Mănăstirii Bogdănești – este prilej de aleasă cinstire prin care fiii satului și mult popor se adună pentru a participa la slujba arhierească și de cinstire a înaintașilor noștri.
Anul acesta, în ziua de Duminică 20 iulie, I.P.S. Arhiepiscop Pimen, în fruntea unui numeros sobor de preoți și stareți de la bisericile și mănăstirile din împrejurimi, va oficia slujba Sfintei Liturghii și va participa la manifestările religioase și tradiționale oferite cu această ocazie.
Se evidențiază prezența Prea Cuvioșilor Stareți Iustin al Bogdanei din Rădăuți și Mihail al Râșcăi, cu care s-au inițiat acte de colaborare și înfrățire pentru viitor. Va participa, de asemenea, Corul centenar al Bisericii din Bosanci, Corul „Flori de Măr” al comunei Râșca, Corul de copii al Școlii din Baia, precum și Fanfara „Generalii” din orașul Gura Humorului.
Menționăm că la Mănăstirea Bogdănești există un Așezământ de întrajutorare creștină ce oferă de la ușa sfântului altar hrană și întreținere unui număr apreciabil de persoane defavorizate.
Mulțumind celor ce sprijină aceasta acțiune caritabilă, așteptăm pe toți colaboratorii noștri să participe la această zi de aleasă sărbătoare a comunei Bogdănești și a Mănăstirii cu același nume.
Preot Gheorghe Loghinoaia