Campanie

“Bogdăneii” în acțiune



Pentru că primăvara este anotimpul reîmprospătării generale, elevii de la Eco-Școala “Bogdan Vodă” și Primăria municipiului Cîmpulung Moldovenesc au făcut luni o operațiune de ecologizare a zonei Valea Seacă din municipiu. Copiii nu s-au limitat de această dată la a aduna gunoaiele aflate din belșug în albia pârâului și pe malurile lui, ci au inițiat și o campanie de informare și educare a localnicilor, fie ei chiar și adulți, pentru respectarea curățeniei.
“Bogdăneii” au împărțit manifeste locuitorilor zonei, prin care I-au învățat să nu depoziteze gunoaie pe străzi, în scările de bloc sau în albiile râurilor, să recicleze și să valorifice deșeurile sau …să îi lase pe copii să o facă, să se înconjoare de plante și să planteze măcar un arbore, să economisească apă și energie, să convingă cel puțin o persoană că sănătatea mediului înseamnă sănătate colectivă. Eco-echipa tânără îi asigură pe localnici, prin textul manifestului, că va sta “cu ochii pe dumneavoastră”. Nu toți localnicii au fost încântați să constate că în materie de spirit civic mai învață și oul pe găină, dar micuții au perseverat. “Copiilor le pasă de mediul în care trăiesc! Alegeți pentru ei un mediu curat și nu neglijați cel mai important lucru – sănătatea noastră, a tuturor”, au spus echipele de Bogdănei.
Primăria a folosit prilejul pentru a informa localnicii că, dacă nu iau în serios regulile privind curățenia, riscă amenzi între 300 și 1000 lei, dar și pentru a-și exprima convingerea că fiecare membru al comunității va participa alături de administrația locală la “efortul de a face municipiul Câmpulung Moldovenesc perla Bucovinei”.



Recomandări

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”

Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”
Lecții de viață în mijlocul naturii: elevii din Liteni în proiectul „Respect pentru natură, respect pentru viață”