Bogdan Panait: Legea adopțiilor ar putea avea un capitol cu sancțiuni pentru încălcarea procedurilor



Legea 273/ 2005 privind regimul juridic al adopției va fi modificată, intenționându-se introducerea unui capitol nou care să permită aplicarea de sancțiuni atunci când procedurile sunt încălcate, a declarat, marți, secretarul de stat de la Oficiul Român pentru Adopții (ORA), Bogdan Panait.
Secretarul de stat Bogdan Panait a precizat că adopția este o măsură de protecție dar, mai mult decât atât, este o măsură juridică prin care copilul capătă o nouă identitate și prin care i se schimbă viața.
„Vom crea un corp de control, prin redistribuirea de personal, care să constate neregulile și vrem să introducem un capitol de sancțiuni în Legea 273 care să se aplice atunci când se încalcă proceduri. Va fi vorba de niște sancțiuni foarte dure”, a declarat șeful ORA.
Secretarul de stat a precizat că noua lege a adopțiilor va păstra etapele existente, dar va clarifica anumite aspecte și va găsi soluții pentru a micșora perioada în care un copil este declarat adoptabil.
Panait a precizat că urmărește ca noua lege să fie astfel gândită încât să nu mai dea posibilitatea unor personae influente să adopte copii deși nu au parcurs toate etapele prevăzute de lege.
„Nici banul, nici funcția nu-ți dau garanția morală că ești pregătit pentru adopție”, a spus șeful ORA.
De asemenea, modificările care vor fi aduse la Legea 273 vizează și asigurarea accesului tuturor cetățenilor români la adopție, prin deschiderea adopției internaționale și pentru românii care nu mai au domiciliul în România.
„Din punctul meu de vedere este încălcată Constituția României. Pe de altă parte, sunt multe cereri în baza Legii 49/2009 care prevede că adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne”, a mai spus Panait.
Proiectul de act normativ prin care va fi modificată Legea 273 ar putea fi pus în dezbatere publică în luna septembrie.