Bogdan Pălintineanu, managerul Spitalului „Bagdasar Arseni”,a fost reținut pentru luare de mită în formă continuată, informează DNA, joi, printr-un comunicat de presă, scrie Mediafax.Potrivit comunicatului, „Bogdan Pălintineanu, la data faptei manager la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, în prezent manager al Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată”.Procurorii susțin că „în perioada 12 mai -21 august 2015, inculpatul Păltineanu Bogdan, în calitate de manager al Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în cinci tranșe, sumele de 73.450 euro și 18.600 lei”.




