Atletism - Juniori

Bogdan Macovei a devenit campion național

Bogdan Macovei, un tânăr atlet care promite
Bogdan Macovei, un tânăr atlet care promite

Suceveanul Bogdan Macovei a obținut o performanță excelentă la Campionatele Naționale de Atletism Indoor pentru juniori II, competiție care a avut loc la București, la sfârșitul săptămânii trecute. Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Suceava s-a impus clar în proba sa favorită, cea de 1.500 de metri, intrând astfel în posesia medaliei de campion național. A doua zi, Bogdan Macovei a luat startul și în proba de 800 de metri, izbutind să ajungă la final al treilea, chiar dacă a suferit o contractură musculară după ce a ieșit din prima turnantă. „Bogdan a muncit mult în ultima vreme și a demonstrat încă o dată că este un atlet cu mare potențial. Dorința lui mare de victorie a ieșit în relief în timpul cursei de 800 de metri, când a continuat să lupte pentru un timp cât mai bun chiar dacă era accidentat. Oricum, leziunea musculară nu este foarte gravă, dar necesită o pauză obligatorie. În momentul în care vom primi ok-ul din partea medicului lotului național de atletism, atunci vom începe pregătirile pentru sezonul în aer liber”, a declarat antrenoarea Erzilia Țîmpău.

Recomandări

La invitația președintelui Nicușor Dan, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a participat la evenimentele organizate la București de Ziua Națională

Adolescentele din Fălticeni și Suceava au făcut senzație în întrecerile de seniori de la Campionatul Național de Înot

Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot
Daria Silișteanu și Aissia Prisecariu au făcut senzație la Campionatul Național de Înot