Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu consideră că după câștigarea alegerilor în decembrie 2016, social-democrații au uitat complet de județul Suceava, de promovarea acestuia, dar și de problemele pe care trebuiau să le rezolve în cei patru ani de mandat. Bogdan Gheorghiu a declarat că după ultimele alegerile parlamentare, cetățenii județului Suceava au tot așteptat ca PSD Suceava să comunice setul de probleme pe care le vor rezolva în mandatul de patru ani.
„Ceea ce au constatat cetățenii județului este că PSD-iștii l-au lăsat în off side pe președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, să se lupte singur pentru promovarea județului Suceava. Președintele organizației județene a PSD s-a remarcat prin abilitatea de a evita contactul cu mass-media locală, iar purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Alexandru Rădulescu, s-a remarcat prin comunicatele de presă cu patina anilor de dinainte de 1989. Vârful activității de comunicare al organizației județene a PSD a fost de fapt comunicatul de susținere a lui Liviu Dragnea la șefia PSD”, a spus Bogdan Gheorghiu.
El a precizat că un exemplu „strălucit” de comunicare publică a celor de la PSD este subiectul șoselei de centură a municipiului Suceava. Deputatul PNL de Suceava a spus că legat de această investiție, PSD a transmis inițial că sunt bani în buget, „cu toate că nu erau”, după care au anunțat că lucrările se vor finaliza în mod sigur anul acesta, însă există și posibilitatea să existe contestații la licitația aflată în derulare. „Asta ar însemna că nu mai e sigur pe anul acesta, după care au transmis că bugetul necesar s-a dublat, iar apoi că lucrările vor fi executate de o companie proprie a statului care nici măcar nu a fost înființată”, a adăugat deputatul liberal.
Bogdan Gheorghiu a mai spus că aceeași poveste a fost în privința modernizării și lărgirii E 85, iar în privința autostrăzii A8, „care era cea mai mare șansă de a lega județul Suceava de Europa Occidentală”, aceasta a dispărut în totalitate. „Mai mult, PSD a blocat, prin conducerea CFR, proiectul lui Gheorghe Flutur pentru o legătură feroviară între Suceava și Cernăuți”, a afirmat Bogdan Gheorghiu. Nu în ultimul rând, el a spus că dacă s-ar lua în considerare rezultatele obținute de liderul PSD, Liviu Dragnea, după cele două decenii cât a fost la conducerea județului Teleorman, în care doar 16% din populație lucrează, iar 84% nu, „perspectivele guvernării social-democrate pentru județul Suceava nu pot decât să ne sperie”.