Critici

Bogdan Gheorghiu: Parlamentarii PSD Suceava și-au îndeplinit obiectivul principal al programului lor de guvernare, scăparea lui Liviu Dragnea

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a făcut ieri un bilanț al parlamentarilor PSD din județul Suceava, considerând că aceștia și-au îndeplinit deja obiectivul principal al programului lor de guvernare, și anume „scăparea lui Liviu Dragnea și a acoliților săi de răspunderea penală”. „Din acest moment, visul PSD de a sifona banii publici fără frica răspunderii penale a devenit realitate. Pentru acest vis, PSD a mințit cu nerușinare în campania electorală, promițând autostrăzi, spitale, investiții, un trai mai bun, lucruri absolut necesare, dar pe care PSD nu are nici un gând să le realizeze. Sun Tzu scria cu mii de ani în urmă că arta războiului este de fapt arta înșelăciunii. Acest principiu l-a aplicat Liviu Dragnea păcălindu-i pe români fără scrupule”, a declarat Bogdan Gheorghiu.
El consideră că parlamentarii PSD din Suceava au susținut trup și suflet „banda lui Liviu Dragnea” care a trecut la demolarea bucată cu bucată a democrației și a statului de drept în România. „Narcis Neaga, directorul etern al CNIR și garanția nerealizării infrastructurii rutiere în România, declara recent la o întrunire cu reprezentanți ai societății civile din regiunea Moldovei că cel mai devreme lucrările la autostrăzile din Moldova pot începe peste trei ani. Acest lucru înseamnă că în întreg mandatul de patru ani ai PSD nu se va realiza nici un milimetru de autostradă în regiunea Moldovei, cum cu tupeu promitea purtătorul de cuvânt al PSD Suceava în tot felul de comunicate mincinoase. De asemenea, după doi ani de guvernare PSD, la șoseaua de centură a Sucevei nu s-a mișcat un milimetru”, a mai spus Gheorghiu. Deputatul PNL de Suceava a mai spus că parlamentarii social-democrați din județ nu spun nimic despre zecile de decese ale epidemiei de rujeolă pe care miniștrii PSD ai Sănătății nu sunt în stare să o gestioneze și nici despre localitățile din județul Suceava înrobite financiar de programul PSD „Utilități și Mediu”, localități care plătesc sume colosale pentru utilități de care nu beneficiază.
„Mai mult, parlamentarii PSD din Suceava au ridicat minciuna politică la rang de artă, acuzând parlamentarii PNL că își sabotează propriul proiect turistic de la Câmpulung Moldovenesc, în condițiile în care în județul Suceava nu există nici un proiect de succes realizat de PSD”, a declarat Bogdan Gheorghiu. În final, acesta le-a adus aminte senatorilor și deputaților PSD de Suceava că au ajuns la jumătatea mandatului, motiv pentru care i-a îndemnat să facă ceva real și pentru suceveni, „nu numai pentru Liviu Dragnea și banda lui”.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Șeful PSD al CJ Suceava spune că se va lupta pentru ca proiectele majore pentru județ să continue indiferent cine va fi la guvernare