Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a făcut un apel la toate organizațiile PSD din Moldova să solicite Guvernului alocarea finanțării necesare pentru construcția de autostrăzi în această zonă a țării. Bogdan Gheorghiu a spus că în această săptămână, Guvernul PSD a prezentat public un raport care arată, „triumfalist”, că România a înregistrat cea mai mare creștere economică din lume. „În acest context facem apel la toate organizațiile PSD din Moldova să ceară Guvernului PSD bugetarea pentru 2018 a autostrăzilor în Moldova, finanțarea lucrărilor fiind asigurată din creșterea economică record prezentată de premierul Mihai Tudose”, a spus Gheorghiu.
Deputatul PNL de Suceava a ținut să le transmită organizațiilor PSD din Moldova că în anul 2017, din bugetul Ministerului Transporturilor, Regiunea de Nord-Est, formată din șase județe, a primit 3,8% din buget, în timp ce județul Teleorman a primit singur 3% din buget. Mai mult, Bogdan Gheorghiu a arătat că județul Timiș, al fostului premier Sorin Grindeanu, a primit 7% din totalul bugetului, motiv pentru care un segment de autostradă din acest județ este deja complet finalizat.
Parlamentarul liberal sucevean a subliniat faptul că în cazul în care în bugetul de stat pe 2018, an în care se aniversează Centenarul Marii Uniri, nu vor fi prinse sumele necesare începerii construcției de autostrăzi în Moldova, acest lucru demonstrează că este vorba „de rea-voință în cazul Partidului Social Democrat”. Bogdan Gheorghiu a mai declarat că ignorarea cu bună știință a dezvoltării infrastructurii de transport în regiunea Moldovei reprezintă un pericol grav la securitatea națională a României.