Opinie

Bogdan Gheorghiu consideră că eforturile lui Gheorghe Flutur de promovare a județului dau rezultate

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu consideră că eforturile șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, de promovare a județului dau rezultate. Bogdan Gheorghiu a arătat că la finalul lunii iunie 2019, Direcția Județeană de Statistică a județului Suceava a publicat un comunicat în care se arată progresele spectaculoase înregistrate în domeniul turistic de actuala administrație județeană. Astfel, Gheorghiu a precizat că în luna aprilie 2019, în județul Suceava numărul de sosiri în structurile de primire turistică a crescut cu 8,4% față de aprilie 2018. „Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, se bate de peste 20 de ani pentru promovarea turistică a județului, fondurile europene de peste un miliard de euro atrase în județ deja își fac simțite efectele pozitive. Toate obiectivele turistice din județ renovate cu fonduri europene au înregistrat creșteri constante de turiști pe toată durata unui an calendaristic”, a precizat deputatul liberal. Bogdan Gheorghiu a mai declarat că odată cu venirea PNL la guvernare în 2020, demararea rapidă a construcției de autostrăzi în regiunea Moldovei va accelera dezvoltarea turistică și economică a județului Suceava.

Recomandări

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Conducerea PNL Suceava a început cu edilul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, consultările cu primarii liberali din județ

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale