Bogdan Aurescu a declarat, joi, că propunerea României de creare a unor platforme de dialog Security Trusts poate genera un mediu de încredere și poate crește condițiile de securitate dincolo de vecinătatea UE, subliniind că e nevoie de construirea unei centuri de securitate în jurul Europei, informează Mediafax. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, joi, că România propune crearea unor platforme de dialog pentru construirea încrederii: Security Trusts, deoarece „prin dialog se poate soluționa orice divergență de opinie”.”Avem nevoie de consolidarea încrederii și de un dialog funcțional. Asta nu presupune neapărat acceptarea obiecțiilor celuilalt (…) Dificultățile cu care ne confruntăm în ultimii ani în procesul de avansare cu succes și cu un grad de eficiență, noi dorim spre 100% (…) în relaționarea cu statele din vecinătate, rezultă din lipsa unui dialog politic complex, sigur alături și de alți factori, dar un dialog politic complex care să urmărească aplanarea tensiunilor încă din fazele incipiente de evoluție a acestora. În contextul în care asistăm la o proliferare a nucleelor de instabilitate, trebuie să recunoaștem că suspiciunea guvernează de multe ori atmosfera din vecinătatea lărgită a UE. Iată de ce încrederea este elementul pe care noi am dorit să ne concentrăm”, a afirmat ministrul Bogdan Aurescu, la cea de-a doua sesiune a dezbaterilor „Dialoguri@MAE”, cu tema „Contribuția României la modernizarea Politicii Europene de Vecinătate și la abordarea UE privind Parteneriatul Estic”.





