Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr

În viața aceasta ne pregătim locul de dincolo: raiul sau iadul
Să ne mărturisim credința, dar să nu smintim
Prea Cuvioși Părinți, iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de la Luca, în legătură cu intrarea biruitoare a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, se spune – între altele – că atunci când Domnul era aproape de Ierusalim, la coborâșul Muntelui Măslinilor, ucenicii Lui îl lăudau cu glas mare pentru minunile pe care le-au văzut și strigau zicând: „ Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus!” (Lc. 19, 38).
Auzind aceste cuvinte de laudă, unii dintre fariseii care erau în mulțime au zis către Domnul Hristos: „învățătorule, ceartă-ți ucenicii… “. Și Domnul a zis celor ce doreau să înceteze lauda lui Dumnezeu: „Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga” (Lc. 19, 39).
Înțelegem din aceste cuvinte ale Domnului că sunt lucruri care trebuie spuse, sunt adevăruri care trebuie mărturisite, sunt cuvinte care nu trebuie tăcute, că avem datoria să ne angajăm într-o lucrare de preamărire a lui Dumnezeu, de răspândire a lucrurilor bune, să fim gata să mărturisim adevărul și să înmulțim binele cu cuvântul și cu fapta.
Tot în Evanghelia după Luca, în legătură cu vestirea cea bună adusă dreptului Zaharia, pe când el se găsea în templul din Ierusalim și tămâia spre slujba lui Dumnezeu, îngerul Gavriil i s-a arătat și a vestit că soția lui, Elisabeta, pe care Zaharia o știa stearpă, urma să-1 nască pe Sfântul Ioan Botezătorul. Dreptul Zaharia, auzind această veste, s-a mirat și a avut o îndoială în suflet și chiar a zis către înger: „ După ce voi cunoaște eu aceasta? ” (Lc. 1, 18)
Atunci îngerul Gavriil i-a spus: „ Eu sunt îngerul Gavriil, cel ce stau pururi înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să-ți binevestesc ție acestea. Iată, vei rămâne mut până când se vor împlini acestea, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, care se vor împlini la timpul lor “(Lc. 1, 19-20).
Iubiți credincioși,
Bogatul acela nemilostiv și săracul Lazăr își duceau fiecare viața lor. Unul se desfăta și altul stătea necăjit, dar răbdător și supus voinței lui Dumnezeu. Așa a fost dintotdeauna în viața aceasta și toată lumea zice că sigur e cu putință până la sfârșitul lumii să fie și bogați și săraci.
Cei doi oameni din pildă s-au dus în lumea cealaltă, în aceea în care mărturisim noi când zicem: „Aștept învierea morților și viața veacului… ” și că Domnul Hristos cel ce s-a înălțat la cer „ iarăși va să vie să judece viii și morții. ..”și când zicem: „ răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos să cerem”. Mărturisim că este o lume mai presus de lumea aceasta pe care o vedem și pe care o simțim și-n care trăim, în lumea cealaltă lucrurile nu mai sunt așa cum sunt în lumea aceasta, ci în mod schimbat: bogatul ajunge la rău, în iad; săracul a ajuns la bine, în rai.
Pentru lucrurile acestea nu există, iubiți credincioși, nici o dovadă, ci dovada va fi când se vor împlini. Așa a spus și îngerul bine-vestitor către dreptul Zaharia: „ Cuvintele mele se vor împlini la vremea lor”. Deci, ceea ce am auzit noi astăzi în Sfânta Evanghelie se va împlini la vremea sa. Fiecare vom ajunge să ne convingem de aceste lucruri, dacă nu suntem convinși, numai când ne vom întâlni cu ele. Și atunci nu vom mai putea zice că n-a fost așa.
Dar, dacă n-avem destulă credință, ar fi bine să rămânem muți, să nu ne arătăm necredința, pentru că, zice sfântul Pavel în epistola către Timotei: „ cuvântul nostru va roade ca și cangrena “.
Știți ce păcat mare e sminteala și îndoiala? Dacă ne gândim la ceea ce a spus Domnul Hristos: „ iar cel ce va sminti pe unul din aceștia mai mici care cred în Mine, mai bine ar fi de el să-și lege o piatră de moară de gât și să se arunce în râu ” (Mt. 18, 6), mai bine ar fi să moară mai înainte de a răspândi sminteala, pentru că sminteala rămâne și după ce nu mai este omul care face sminteala.
Aici ne pregătim locul din lumea cealaltă
Bogatul (din pildă) îi cerea lui Avraam să-1 lase pe Lazăr să-i potolească setea. Răspunsul lui Avraam ne interesează acum în mod deosebit. A zis așa: „ între noi și voi mare prăpastie este [e vorba de depărtarea între rai și iad, între fericire și nefericire], e o distanță mare.
Aici doar ne pregătim locul din lumea cealaltă. Cuvintele acestea: „ între noi și voi mare prăpastie este “, se potrivesc și pentru viața pe care o trăim noi. Toți oamenii buni sunt depărtați de oamenii răi. Toți oamenii cumsecade sunt depărtați de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiași familie. Nu se potrivește soțul cu soția, nu se potrivesc părinții cu copiii, nu se potrivesc frații între ei. De ce? Pentru că între unii și alții e mare prăpastie.
Ce fel de prăpastie? Să știți că nu vin toți oamenii la fel în lumea aceasta: unul aduce o moștenire rea, altul una bună; din părinți, din bunici, aduc în lumea aceasta o moștenire. Talanții pe care îi dă Dumnezeu în existența lor. Și această stare cu care vine omul, îl desparte de la început pe unul de celălalt.
Smerenia și dragostea reduc distantele (prăpăstiile) dintre noi
Ce-i întâi, gândul sau fapta? Câteodată-i gândul, câteodată-i fapta. Și fapta pregătește gândul și gândul pregătește fapta, și așa se face că „ între noi și voi mare prăpastie este “. Oamenii care se potrivesc între ei înseamnă că au cam același mod de viață, s-au silit cam la fel, s-au supus voinței lui Dumnezeu, întrebarea este: cum putem, în această lume, să desființăm distanțele dintre noi? Că în lumea cealaltă, prin puterile omului nu se mai poate face nimic, dar în lumea aceasta se poate. Ce se poate? Ce ne leagă între noi, și ce ne desparte.
Ne despart răutățile, adică oamenii buni cu cei răi nu pot fi laolaltă, chiar dacă se silesc. Omul cel bun îl îngăduie pe celălalt, îl ajută, dar oamenii răi nu suferă nimic, n-au nici un fel de îngăduință, sunt gata numai să dărâme în jurul lor ca să poată trece ei să-și facă drum.
Se întâmplă de multe ori că omul face răul, dar gândește că face binele. Gândiți-vă la aceia despre care spune Sfânta Evanghelie că va veni vremea când cei ce vă vor ucide să creadă că aduc slujbă lui Dumnezeu. Auziți, iubiți credincioși, că omul, care omoară pe cineva, să creadă că aduce slujbă lui Dumnezeu! Cum putem oare să ieșim din distanțele acestea? Cum să înlăturăm prăpăstiile acestea, să nu mai fie bogați de înțelepciune și săraci de înțelepciune? Să nu mai fie bogat de rele și sărac de bine? Să fie toți săraci de rele și bogați de bine? La aceasta nu se poate ajunge uitându-ne spre cer sau dorind numai.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu
Să ne ajute Bunul Dumnezeu, prin rugăciunea Maicii Preacurate și ale tuturor sfinților, să ne întărim în gânduri bune, să ne întărim în dorința de a spori binele, în dorința de a curma relele din noi.
Să ne ajute Dumnezeu să desființăm distanțele dintre noi, să dorim fiecare binele celuilalt, întru aceasta să se preamărească Dumnezeu, care este unirea tuturor, spre fericirea noastră, aici pe pământ, spre fala lui veșnică și spre fericirea cea veșnică în care nădăjduim să ajungem, după ce vom trece din viața aceasta. Amin!
(Din “Credința lucrătoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian)