Bogatul Lazăr și săracul bogat nemilostiv

Ar putea spune cineva: Ortodoxia aceasta toate le sucește. Cum bogatul Lazăr, dacă el a fost sărac? Da, e adevărat, a fost sărac. Dar acum este bogat. Ortodoxia le vede pe toate în perspectiva vieții veșnice. De aici vine neînțelegerea. Raportarea se face nu la lumea aceasta, schimbătoare și trecătoare, ci la Dumnezeu cel neschimbător și veșnic. În virtutea acestei înțelegeri, cineva a scris pe crucea ce urma să-i străjuiască mormântul: „Tot ce-am dat, am câștigat. Ce n-am dat, am pierdut.” Pare paradoxal. Pentru omul credincios însă, nu este deloc. El înțelege bine ce vor să zică aceste cuvinte.
Viața veșnică – redusă la o utopie
Rolul bisericii acesta este. De a face în permanență corecții în ceea ce privește modul de înțelegere al lucrurilor. Să arate și să propună, cu timp și fără timp, calea, adevărul și viața. Să îi orienteze pe cei ce vor să părăsească rătăcirea, minciuna și moartea.
În aceste vremuri este mai dificil, este adevărat, dar efortul merită. Este în joc viața noastră. Atmosfera în care trăim (socială, politică, economică) este derutantă pentru omul care caută sensul autentic al vieții. Politica are în vedere doar această lume. Viața veșnică, escatologia, este redusă la utopie. Într-o așa gândire, secularizată, accentul se transferă inevitabil tot mai mult de la persoană spre structuri sociale, ideologice sau economice. Omul este tot mai abandonat și sacrificat în numele umanității, deși, după gândirea comună, nu s-ar zice. Există o multitudine de drepturi și de produse care ne pot face viața fericită. De asemenea, arta și literatura contemporană sunt tot mai puțin inspirate de credința în Iisus Hristos sau de Evanghelia Sa.
Avem o cultură orientată, în cea mai mare parte, antropocentric. Desprinsă de Dumnezeu. În aceste condiții, sensibilitatea noastră și simțul nostru spiritual se atrofiază. În ultima vreme, „Europa a fost asemănată cu femeia gârbovă din Evanghelie; să-i vorbești acesteia despre Cer înseamnă să-i vorbește despre ceea ce nu poate vedea, căci întreaga ei ființă este atât de gârbovită, încât cu simțurile ei nu poate percepe decât ceea ce este jos, din pământ.”
Este bogăția un păcat?
Lupta între cele două lumi, a celor ce iubesc pământul și a celor ce iubesc cerul, se duce de la începutul istoriei. La fel, confruntarea dintre lumea bogaților și lumea săracilor a existat întotdeauna și este actuală și astăzi. Fragmentul evanghelic din această duminică (a XXII-a după Rusalii) prezintă o situație aparte. Acțiunea se petrece în două locuri diferite. Aici pe pământ și în lumea de dincolo. Pe pământ ni se prezintă un bogat, sănătos, înconjurat de bunătăți și de lume multă. Și aproape de el, Lazăr. Un sărac în zdrențe, bolnav și înconjurat de câini. Apoi, în lumea de dincolo, Lazăr, înconjurat de îngeri, mângâiat în sânurile lui Avraam și bogatul fără identitate, în văpaie, ars de sete, cerșind puțină apă, pentru a se răcori. Am meditat în mai multe rânduri la acest loc din Sfânta Evanghelie.
De ce a ajuns bogatul în iad? Pentru că era bogat?
Nu.
Este bogăția un păcat?
Nu.
Este sărăcia o virtute? Se știe că sărăcia este adesea o urmare a lenii.
Nu, nici a fi bogat nu este un păcat, nici a fi sărac nu e o mare ispravă. Dumnezeu nu condamnă bogăția. Nu bogăția sau sărăcia determină osânda sau fericirea după trecerea la cele veșnice, ci omenia noastră sinceră sau neomenia. Bogatul nu a fost vinovat pentru sărăcia lui Lazăr și nici pentru că el era bogat. El a fost vinovat de lipsa de iubire față de cel necăjit, ce se afla în fața casei lui, de lipsa de milă. Să luăm aminte. Lipsa de milă. Nu întâmplător se afla acolo Lazăr.
Săracul este o șansă pentru cei bogați
Este plin și astăzi de Lazări, trimiși de Dumnezeu în vecinătatea noastră. Un Lazăr este o șansă pentru fiecare. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea în predicile lui că nu săracii au nevoie de bogați, ci mai ales bogații de săraci, căci săracul primește o pâine și o haină, pe când bogatul dobândește prin sărac, cerul și bucuria veșnică. Lazăr n-a ajuns în sânul lui Avraam datorită sărăciei lui, ci pentru că a fost sărac în răutate și bogat în iubire față de semenii săi. Pentru viața lui curată. Acestea i-au adus avere în cer.
Iubirea noastră față de aproapele se naște din rugăciune. Rugăciunea nu este simplă datorie umană, ci un izvor de iubire, de putere și de înnoire a vieții noastre.
„Fericit cel ce gândește la sărac și la sărman. În ziua cea rea, Domnul îl va izbăvi.” (Ps, 40, 1).
(Iulian MARCU, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni)