La Iulius Mall Suceava

Bogățiile recoltelor, bunătăți tradiționale și multă distracție, la Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”

Bunătăți tradiționale la „Târgul de Toamnă”
Bunătăți tradiționale la „Târgul de Toamnă”

Trei zile cu voie bună, produse sănătoase și preparate savuroase, lucrări ale meșterilor populari, cântece și dansuri folclorice, asta reprezintă Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”, ajuns la cea de-a VII-a ediție.
Renumitul târg organizat de Asociația Produs în Bucovina, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, a revenit în parcarea Iulius Mall, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea să își facă provizii, să deguste bunătăți tradiționale sau să cumpere produse proaspete, direct de la producători.
Târgul de Toamnă, deschis de vineri până duminică inclusiv, îi încântă pe vizitatori cu preparate după rețete autentice românești, lucrări ale meșterilor populari, cântece și dansuri folclorice, fiind, în același timp, o oportunitate pentru suceveni și nu numai să își completeze cele necesare în cămară pentru iarnă ori să descopere minunatele produse tradiționale ale zonei, de la îmbietoarele preparate din carne sau cele lactate, până la sucul de mere de Fălticeni ori mierea de pe meleagurile bucovinene.
Expoziția crescătorilor de animale este un bun motiv de vizitare a târgului, pe lângă iepurași, căprițe, țapi cu bărbi impresionante, una dintre principalele atracții fiind un taur imens, din rasa Charolaise, cu o greutate de aproape o tonă și jumătate.
Carnea-n bucate, sau ce le place și albinelor
Nelipsite de la asemenea târguri, produsele din carne, de la producători de renume din zonă, au atras privirile tuturor vizitatorilor și nu doar ale lor.
Mușchiuleții afumați, cârnații de casă, cu acel miros îmbietor de afumătură de lemn de esență tare, slăninuță felii-felii, ce te îmbia să o guști cu o ceapă spartă-n pumn, sau firișoare de cârnați subțiri, împletiți precum cosițele unei fecioare, sunt doar câteva din bucatele ce-ți lasă gura apă de cum le vezi.
„Am venit cu multe varietăți de cârnați, salamuri, pastramă, mușchiuleți, avem și produse noi – de porc, de vită, de pasăre, de oaie. În plus, aducem și purceluș umplut – o carcasă de purceluș, umplută cu fason de pe pulpă și ceafă, condimentată, băițuită, afumată, se taie apoi felii, după cât doresc clienții”, explică Ionela Beleagă, una dintre gospodinele care roiesc prin standurile expoziționale, îmbrăcate cu straie tradiționale.
Și nu doar ele roiesc, ci și o mulțime de albine, care, în mod surprinzător, par să prefere standurile cu îmbietoarele produse din carne.
Mierea cea de toate zilele
Unde sunt albine trebuie să fie și miere. Nu doar miere, ci o mulțime de produse apicole, foarte sănătoase și gustoase.
„Toamna se produc schimbări climatice accentuate, pe care corpul le resimte foarte rapid, și atunci ar trebui să intervenim cu produse apicole și suplimente alimentare, pentru a contracara acțiunea frigului și răcelile. Cele mai bune produse ar fi acum cătina, care se poate folosi sub mai multe forme, direct ca bobițe, cu miere, sau simplă, ori în combinație cu lăptișor de matcă, cu propolis, polen. În general, este bine ca mierea să nu lipsească de pe masă, în orice casă unde se ține la sănătate”, spune Dumitru Buzilă, apicultor din Forăști.
Foarte căutate sunt în ultima perioadă bucățile de fagure, delicioase și foarte sănătoase.
„Fagurele este considerat a avea cea mai bună miere, cea mai completă, pentru că acolo i se păstrează calitățile, mai ales mierea căpăcită, care are în plus uleiurile volatile și un pic de venin. Este indicat să se consume zilnic o bucățică de fagure, pentru că se mestecă foarte bine și se înghite chiar și ceara, care are o acțiune benefică pentru gât, căi respiratorii, pentru stomac și tranzitul intestinal”, a precizat apicultorul sucevean.
Mere de Fălticeni, solide sau lichide
„Un măr pe zi ține doctorul departe” este un cunoscut proverb englezesc. De asta au ținut cont și cei care au venit la târg cu mere fel de fel – aurii și dulci ca mierea, parfumatele bot de iepure, de un roșu-vișiniu, altele verzi, acrișoare și ușor acidulate, și multe alte tipuri ale căror calități o să fie descoperite de cei ce le vor încerca.
Pentru cei care preferă varianta lichidă, există sucul de mere pe care îl pot consuma toată iarna, fără să se strice.
„Am venit cu un nou sortiment, un amestec de mere cu vișine, un pic mai acrișor decât cel doar din mere. Sucul de mere este foarte bun, îți place, dar uneori vrei și altceva, de asta am venit și cu această variantă, pe care deja mulți o apreciază”, spune Ana-Maria Antonică, inginerul care utilizează în producție doar mere din zona Fălticeniului, foarte apreciate de consumatori.
De altfel, orice proprietar de livadă are posibilitatea să își transforme fructele proprii în suc îmbuteliat.
„Sunt persoane care au mere bio, din livezi clasice, cu mere nestropite, care vor să facă din merele proprii sucul pe care să-l consume. Trebuie să aibă o cantitate minimă de 200 de kg de fruct și li se taxează doar manopera și ambalajul – de 3, 5 sau 10 litri. Se pot procesa mere, pere sau struguri”, adaugă Ana-Maria Antonică.
Grădina cu minuni a „magicianului” Mătrășoaie
Pentru cei care vor să se minuneze de roadele care se pot obține atunci când pui suflet, multă muncă, dar folosești și selectarea genetică a plantelor, produsele din grădina vestitului Vasile Mătrășoaie, din Dumbrăveni, le sunt acum dovadă, în parcarea mallului.
Roșii, gogoșari, ardei, kapia, vinete albe, negre, vinete tigrate, usturoi, toate produse bio, obținute doar cu îngrășământ natural, uimesc prin frumusețea și coloritul lor. Mai că îți vine să le iei doar ca să decorezi casa cu ele, să te bucuri de razele de soare înmagazinate în ele.
„Sunt produse ecologice, dar principalul factor al reușitei lor este genetica foarte bună. Anul acesta am cultivat 43 de soiuri de roșii și din toate am ales trei soiuri, care merg bine și corespund solului din zona Sucevei”, spune vestitul legumicultor.
Dar surprizele nu se opresc aici, pentru că „magicianul” Mătrășoaie a venit și cu o altă producție, originală, de legume și plante din Tibet. Printre legumele clasice, cunoscute de toți, mai găsești și castravetele amar, util în tratarea diabetului, castravetele alb – pentru cosmetică, castravetele țepos – pentru piatră la rinichi ori castravetele maro – un adevărat burete vegetal, ce poate fi utilizat la filtrarea apei. Lor li se adaugă dovlecelul care se regenerează și alte minunății, care vor atrage cu siguranță atenția vizitatorilor.
„Este primul an când vin cu asemenea produse, lumea nu le cunoaște. Sunt plante aduse din Tibet, aclimatizate în stațiunea de la Buzău și introduse pentru prima dată în cultură, la Suceava”, explică Vasile Mătrășoaie.
Lângă el, standul Direcției Silvice Suceava, cu animale din codrii Bucovinei, dar și alte bogății ale naturii, s-a dovedit unul extrem de atractiv.
„Sătucul Meșterilor”, muzică și voie bună
Devenit deja o tradiție, târgul reunește și în acest an artiști populari în „Sătucul Meșterilor”. Aceștia vor impresiona publicul cu iscusința în a confecționa obiecte reprezentative pentru zona lor de proveniență: icoane, sculpturi în lemn, împletituri, țesături, straie și multe altele.
Pe lângă scopul de a promova producătorii locali și de a încuraja transmiterea tradițiilor din generație în generație, Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” include și spectacole de muzică și dansuri populare. Sofia Vicoveanca, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul ucrainean „Cernova Kalena”, Formația de dansuri ucrainene „Kozaciok”, Fanfara „Lui Cucoș”, Fanfara „Stamate”, Fanfara „Trandafirul”, Ansamblul folcloric „Arcanul”, Ansamblul folcloric „Brădetul”, Ansamblul folcloric „Răzeșii”, Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei”, Ansamblul „Bucovina”, Grupul folcloric „Străjăncuța”, Formația de dansuri „Moștenitorii Bucovinei”, Grupul vocal „Piatra Șoimului”, Formația de dansuri „Plaiurile Pojorâtei”, Grupul folcloric „Plaiurile Solonețului” și tinerii talentați din proiectul „Muguri de cântec” sunt cei care, timp de trei zile, îi invită pe vizitatori la cântec, joc și voie bună.

Târg de meșteri populari
Târg de meșteri populari
Diversitate mare de mere
Diversitate mare de mere
Taurul de aproape o tonă și jumătate, crescut pe meleagurile bucovinene
Taurul de aproape o tonă și jumătate, crescut pe meleagurile bucovinene
Bogățiile recoltelor, bunătăți tradiționale și multă distracție, la Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”
Bogățiile recoltelor, bunătăți tradiționale și multă distracție, la Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”
Bunătăți tradiționale la „Târgul de Toamnă”
Bunătăți tradiționale la „Târgul de Toamnă”

Recomandări

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma și anul acesta municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului autentic

Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” va avea loc în Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18-20 iulie
Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” va avea loc în Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18-20 iulie