Deși animă visele multora dintre noi, cu greu am putea-o cuprinde într-o simplă definiție. Unii o văd ca belșug de bunuri, alții ca influență sau putere, iar alții o înțeleg din perspectiva statutului pe care îl conferă. Pentru fiecare din aceste categorii, ea poartă același nume: bogăția.
Dificultatea de a defini bogăția este probabil la fel de veche ca și încercarea de a lămuri semnificația sărăciei. Indiferent dacă ne raportăm la ceva ce avem din belșug sau la ceva ce ne lipsește, percepția privind posesia stă aproape întotdeauna sub semnul subiectivității și al inconsistenței.
Nimeni nu este sărac doar prin aceea că deține puțini bani
Din perspectivă economică, dilemele privind sensul bogăției pot fi rezolvate sumar și sec printr-o serie de formule matematice. Raportând produsul intern brut la numărul de locuitori se poate afla valoarea medie a veniturilor cetățenilor unei țări. Iar corelând aceste cifre cu valoarea medie a costurilor cotidiene, se pot obține indicii suplimentare cu privire la nivelul bunăstării.
Numai că astfel de estimări sunt vagi și de cele mai multe ori rămân simple frânturi de statistică, departe de percepția concretă a oamenilor privind bunurile pe care le dețin.
Pentru creștini, bogăția înseamnă mult mai mult decât simpla acumulare de capital. Nimeni nu este sărac doar prin aceea că deține puțini bani, la fel cum mulțimea acestora nu este singurul criteriu după care se măsoară bogăția. Cu alte cuvinte, sensul bogăției este dat nu de valoarea intrinsecă a bunurilor posedate, ci de felul în care omul se raportează la ceea de deține.
Din acest punct de vedere, există mai multe paradigme de raportare a omului la bogăție. Într-o primă ipostază, avuția apare drept consecință a unei vieți orientate după voia lui Dumnezeu, astfel fiind percepută ca binecuvântare și dar divin. A munci, a căuta prin mijloace oneste binele propriu și al celorlalți sunt nu doar comportamente legitime, ci chiar atitudini recomandate de etica creștină, derivate direct din îndemnurile biblice: „ori de câte ori Dumnezeu dă omului bogății și bunuri și îi îngăduie să mănânce și să-și ia partea lui și să se bucure de munca lui, acesta este un dar de la Dumnezeu” (Ecles. 5, 18).
Puterea
O abordare sensibil opusă a bogăției vizează consecințele nefaste pe care, nu de puține ori, aceasta le exercită asupra celor care o dețin. Fiind prin definiție apanajul unei minorități, bogăția poate încorda la maximum legăturile sociale dintre cei care o posedă și cei care, mai mult sau mai puțin voluntar, contribuie la acumularea ei. Oricât de bine intenționată ar fi, acumularea de bogăție reprezintă o provocare continuă și, probabil, din ce în ce mai greu de stăpânit.
Din acest motiv, o altă paradigmă privește bogăția din perspectiva riscurilor pe care le prezintă ceea ce se poate realiza prin intermediul ei. Puterea, influența, controlul sunt numai câteva din tentațiile irezistibile care derivă direct din acumularea și posesia bogăției.
Iar exersarea permanentă a acestor atitudini în raport cu ceilalți poate influența decisiv calitatea propriei raportări la Dumnezeu, singurul și adevăratul Stăpân al întregii creații. Probabil acesta este sensul întrebării retorice pe care Mântuitorul o adresează ucenicilor săi: „Că ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca 9, 25)
Fără îndoială că bogăția, privită în special ca acumulare de capital, joacă un rol esențial în funcționarea lumii, așa cum o cunoaștem astăzi. Însă, din perspectivă creștină, rămân mereu valabile câteva întrebări fundamentale: Cum a apărut bogăția existentă la un moment dat, la nivel social sau personal? În ce scopuri este aceasta folosită? Profită de ea doar o infimă minoritate, care își permite astfel un mod de viață luxos și costisitor, sau bogăția este în așa fel utilizată încât tot mai mulți oameni să poată trăi în libertate și fără teama de ziua de mâine?
Jertfa
Viziunea biblică asupra bogăției nu este una a formulărilor rigide și definitive. Nu găsim în Scriptură un model de calcul al limitelor dincolo de care te poți numi bogat, așa cum nu găsim o definiție precisă a sărăciei. Ambivalența acestor concepte se lămurește doar prin raportarea lor dinamică la alte două coordonate: darul și jertfa. Astfel, orice bogăție înțeleasă ca dar și oferită în continuare ca jertfă capătă valențe mântuitoare.
La polul opus, când sărăcia nu reușește să intre în cadrul de referință al darului, fiind privită ca blestem sau destin implacabil, nu este în stare de nici o jertfă, rămânând ceea ce este: sărăcie.
Privite astfel, nici bogăția și nici sărăcia nu sunt categorii statice, exacte și ușor de definit. Un creștin bogat material poate dărui mult din belșugul său, fiind recunoscut de toți drept binefăcător. Dar infinit mai mult dăruiește cine are puțin și totuși nu a pierdut deprinderea de a oferi altora. Numai acești oameni cunosc adevărata definiție a bogăției.
(Ionuț BURSUC, www.ziarullumina.ro)