Agresiune

Bodyguard ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-o discotecă

Bodyguard ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-o discotecă
Bodyguard ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-o discotecă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, care lucrează ca bodyguard la o discotecă din Cajvana, a ajuns la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce a fost înjunghiat. Agresiunea s-a petrecut chiar în interiorul discotecii, al scurt timp după ce totul se terminase.
Un client nemulțumit că ar fi fost dat afară de administrator s-a întors pentru a cere socoteală. La acea oră, în interior se aflau administratorul și doi bodyguarzi, iar clientul nemulțumit a sărit la bătaie, iar la un moment dat a scos un briceag cu care l-a lovit pe unul dintre agenții de pază, după care a ieșit pe ușă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, iar medicii care l-au luat în primire au constatat că are o plagă înjunghiată la nivelul hemitoracelui stâng, subclavicular.
Medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a precizat că pacientul era stabil și conștient și, din fericire, nu a fost afectat nici un vas de sânge mare. Bărbatul a rămas internat pe Secția Chirurgie și urmează să se stabilească dacă viața i-a fost pusă în pericol. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”.

Recomandări

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară

Un adolescent în vârstă de 17 ani l-a înjunghiat pe șoferul unei mașini de ridesharing. Totul pentru o diferență de preț de doi lei

Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani
Șofer al unei mașini de ridesharing, înjunghiat de un adolescent în vârstă de 17 ani

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale
Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan