Amenzile pentru practici abuzive ale prestatorilor de servicii energetice în relația cu clienții finali vor crește de până la zece ori, ajungând la 10% din cifra de afaceri a companiei, iar consumatorii vor avea dreptul să schimbe furnizorul de electricitate în trei săptămâni, afirmă ministrul Bode.
Prevederile au fost incluse în proiectul legii care reglementează sectorul energetic, aprobat în ședința de vineri a Guvernului, a declarat ministrul Economiei, Lucian Bode.
„În scopul asigurării unei protecții reale a clienților finali de energie electrică de eventualele practici abuzive ale prestatorilor de servicii, se prevede înăsprirea regimului de sancționare, cuantumul amenzilor fiind mărit de până la zece ori pentru anumite încălcări ale prevederilor legale, ajungând la 10% din cifra de afaceri a operatorului economic. Se garantează, totodată, clienților finali schimbarea furnizorului de energie electrică în termen de trei săptămâni”, a spus Bode.
Guvernul a aprobat, vineri, cu o întârziere mai mare de un an, proiectul de lege care reglementează sectorul energetic și liberalizarea prețurilor reglementate, documentul fiind transmis Parlamentului spre aprobare în procedură de urgență.
Aprobarea actului normativ este necesară pentru ca România să evite sancțiuni din partea Comisiei Europene prin declanșarea procedurii de infringement.