Boc:Vreau pe masă capul șefului ANPM dacă tranzacționarea certificatelor verzi se suspendă



Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că „trebuie să fie pus pe masă capul șefului Agenției de Protecție a Mediului” dacă România va fi suspendată de la tranzacționarea certificatelor verzi, el precizând că vrea „capete jos” pentru că „cei vinovați trebuie să plătească”.
„Capul șefului Agenției de Protecție a Mediului trebuie să fie pe masă dacă acest lucru se va întâmpla. Vreau un plan foarte, foarte riguros ca în maximum șase luni să se poată relua tranzacționarea acestor certificate, dar vreau capete jos dacă o asemenea decizie se ia împotriva României și cei vinovați să plătească”, a declarat primul-ministru.
Agenția de presă MEDIAFAX a anunțat, joi, că statul român pierde sute de milioane de euro din cauza iminentei suspendări de cel puțin câteva luni de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon, situație generată de neregulile la întocmirea inventarului național de emisii, pentru care șeful ANPM, Iosif Nagy, urmează să fie demis.
Informația privind suspendarea tranzacțiilor a fost confirmată, vineri, la Târgu Mureș, de către ministrul Mediului Laszlo Borbely, care a afirmat că este posibil ca România să fie suspendată, luni, de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon, pentru o perioadă care speră să nu depășească sfârșitul anului.
Borbely Laszlo a spus că România are, începând din 2007, obligația de a raporta Comitetului de Conformare – Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto inventarul de emisii de gaze, însă în momentul preluării mandatului de ministru a constatat că nu s-a făcut nimic în acest sens, motiv pentru care s-au inițiat șase studii, care vor fi gata însă doar spre sfârșitul anului.
„Avem din 2007 obligația să raportăm acestei comisii inventarul de emisii de gaze. Din păcate, cei dinaintea mea – și o spun cu toată responsabilitatea, nu-mi place să dau vina pe alții – n-au făcut nimic în sensul de a profesionaliza aceste inventar. Am sesizat că de mai mulți ani trebuia să facem aceste studii, am pornit cu două studii în 2010 și în acest an cu încă patru, sunt studii complexe, toate sunt în derulare și se vor finaliza spre sfârșitul anului. În mai-iunie, a pornit procedura de analiză a eventualei suspendări, am avut mai multe informări, ultima miercuri în Guvern, un memorandum. S-ar putea ca luni să ne suspende o perioadă, sper să nu dureze mai târziu de sfârșitul anului”, a spus Borbely, care a adăugat că, în perioada suspendării, România nu mai poate tranzacționa „certificatele verzi” și că „responsabilitatea era a ANPM, care trebuia să se ocupe”.
Decizia finală în privința suspendării României de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon va fi anunțată luni, la două zile după încheierea unei reuniuni a Comitetului de Conformare – Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto, documentul în baza căruia statele semnatare primesc aceste certificate de emisii, cunoscute și drept „certificate de poluare” sau „certificate verzi”.
Suspendarea României a fost propusă la precedenta reuniune a forului, desfășurată în perioada 6 – 8 iulie la Bonn, în Germania. Conform procedurii, deși concluziile întâlnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, ținută tot la Bonn, România nu mai are dreptul la o nouă audiere, ci doar la o „declarație oficială”.
În 7 iulie, în timp ce la Bonn era în plină desfășurare ședința în care s-a dictat suspendarea României, ministrul Mediului, Borbely Laszlo, declara, la Târgu Mureș, că au mai fost și alte țări suspendate de la tranzacționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar că speră ca acest lucru să nu se întâmple în cazul României.”Într-adevăr, avem o sesizare din partea comisiei care se ocupă de aceste raportări, avem o audiere astăzi (joi, 7 iulie 2011 – n.r.) și se va mai discuta probabil în cursul lunii august. Au mai fost și alte țări, deci nu este nici prima și nici ultima oară când se acordă o suspendare pe o anumită perioadă și, în cazul în care (se va întâmpla) acest lucru, se poate rezolva. Este o problemă de cum facem aceste raportări și anul trecut au fost bani puțini pentru studii, acum am demarat studiul care ne ajută să avem raportarea – și audierea chiar despre acest lucru vorbește, că noi arătăm că am urgentat și vom corecta cu acele date suplimentare care le trebuie. Și eu sper să nu fim suspendați. Dacă vom fi suspendați, nu azi sau mânie se va lua decizia, cel puțin acestea sunt informațiile mele”, a declarat atunci Borbely.
„Problema în care am ajuns acum este extrem de delicată”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, o sursă din echipa de experți în Protocolul de la Kyoto a unei instituții de mediu din București.
Potrivit expertului citat, România „va fi, cel mai probabil, suspendată” în urma întâlnirii de la Bonn, care a început joi. „Colegii mei de-acolo vor face tot ce se poate pentru a evita suspendarea României, dar este foarte probabil că nu vor putea să ne scape de ea”, a spus specialistul.
Cauza iminentei suspendări a României o constituie „neîncrederea în capacitatea autorităților publice române de a gestiona problematica estimării emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel național”.
„Mai precis, Bucureștiul nu a fost în stare să raporteze corect cantitatea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel național, să facă un așa-numit inventar al acestora”, a explicat specialistul.
Inventarul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră pentru 2011 trebuia întocmit de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).
Odată cu decizia preliminară de suspendare a României din iulie 2011, Guvernul a acceptat, prin hotărâre, să mărească numărul funcționarilor de la ANPM care să se ocupe de realizarea acestui inventar de la cinci la 21, însă posturile nu au fost încă în totalitate ocupate, conform unui reprezentant al instituției, contactat, joi, de MEDIAFAX.
„În cazul în care vom fi suspendați, este extrem de important să trimitem la timp variantele de inventar, corecte și complete, în septembrie și în decembrie. Doar dacă acestea vor fi considerate satisfăcătoare ni se va permite din nou să reintrăm în jocul tranzacțiilor cu certificate”, a mai declarat specialistul citat.
Surse din Ministerul Mediului și Pădurilor au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, în condițiile iminentei suspendări a României, demiterea șefului ANPM este deja stabilită. Informația nu a fost însă confirmată oficial, o decizie a ministrului de resort în acest sens urmând să apară, potrivit surselor citate, în următoarele câteva zile.
Calcularea daunelor pe care le va suferi statul român în cazul așteptatei suspendări este și ea „extrem de dificilă”, conform specialistului citat.
„În primul rând, unii nu sunt de acord cu folosirea termenului de «pierderi». Pentru cei care consideră asta, România nu pierde bani, ci pierde oportunitatea de a face bani”, și-a început specialistul argumentația. În acest sens, el a precizat că, deși până acum nu a fost suspendată de la tranzacționare, România nu a reușit să vândă încă astfel de certificate, deși le-a primit din 2008.
„Până la începutul anului 2010 nu s-a făcut nimic, noi din 2008 puteam să vindem, până în 1 ianuarie 2010 nu s-a făcut nimic. Nu comentez. Când am venit la minister, am luat legătura cu ministrul Economiei, avem finalizată legislația în mai-iunie, există un grup de patru miniștri – de la Mediu, Economie, Afaceri Externe și Finanțe, am început negocierile cu două firme din Japonia, se pare că și din Spania sunt interesați. Suntem într-o fază finală de negocieri, că sunt dificile aceste negocieri, eu sper că în vreo două luni vom putea veni și cu cantități concrete, din păcate piața nu este foarte sus, noi am pierdut mulți pași în acești ani. Avem în momentul de față de vândut circa 300 de milioane de unități, care înseamnă la prețurile actuale aproape 1,8 miliarde de euro, care ar putea fi folosiți pentru investiții verzi”, spunea ministrul Mediului, Laszlo Borbely, într-o conferință de presă în ianuarie 2011.