Boc:Reorganizarea companiilor de stat se face prin restructurare și vânzarea unor pachete de acțiuni



Premierul Emil Boc a declarat, joi, la Zalău, că printre principalele măsuri care vor fi luate în perioada următoare se numără reorganizarea companiilor de stat, prin restructurări și vânzarea unor pachete minoritare de acțiuni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Emil Boc a afirmat, la o întâlnire cu investitorii din județul Sălaj, că restructurarea companiilor de stat se va face pe două componente.
„În primul rând, orice companie de stat ce funcționează cu pierderi înseamnă un ban furat din buzunarul cetățeanului, pentru că în aceste cazuri înseamnă că statul finanțează pierderile unor companii de stat cu bani din buget, și asta nu mai poate continua”, a spus Boc.
Premierul a precizat că, până la finalul lunii iunie, va exista un program clar, care va arăta cum se va proceda cu fiecare companie de stat.
Reorganizarea companiilor de stat se va face prin restructurări, prin vânzarea unor pachete de acțiuni.
„Reorganizarea companiilor de stat se va face prin restructurarea unor companii de stat, vânzarea unor pachete minimale de acțiuni ale unor companii de stat Transgaz, Transelectrica și Romgaz, acolo unde procedeele au început deja”, a spus Boc.
Referitor la absorbția fondurilor europene, premierul a spus că problemele sunt cauzate de procedura de implementare, și nu de depunerea proiectelor.
„România are restanțe majore din cauza faptului că nu sunt proceduri accelerate de implementare a fondurilor europene”, a afirmat Boc.
Vineri, Emil Boc declara că restructurarea companiilor de stat nu pornește de la numărul de persoane care trebuie să plece, ci de la analize cost – beneficiu.
Pe de altă parte, companiile din subordinea Ministerului Economiei, monitorizate în cadrul acordului cu FMI, și-au atins „în cea mai mare parte” țintele financiare pentru primul trimestru din 2011, anunța, miercuri, Ministerul Economiei, în urma unei întâlniri cu o delegație FMI, BM și CE.
„În cadrul întâlnirii s-a concluzionat că țintele financiare pe primul trimestru al acestui an au fost atinse în cea mai mare parte de către companiile monitorizate, existând premise ca rezultatele să fie pozitive în continuare”, se arăta într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA).
În urma negocierilor cu FMI pentru încheierea unui nou acord, lista companiilor monitorizate a fost extinsă prin includerea altor nouă societăți, respectiv Poșta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, precum și societățile Intervenții Feroviare și Telecomunicații CFR.
Pe listă au fost menținute Compania Națională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale București și Societatea Comercială Electrificare CFR, fiind însă scoasă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF).
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara, la finele lunii martie, că arieratele statului la nivel central au fost aproape eliminate, iar la nivel local legislația permite un control mai bun, astfel că în viitorul acord atenția va fi orientată spre datoriile companiilor de stat, care sunt o problemă serioasă.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale se află la București, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.