Boc:O modificare importantă a Constituției, introducerea prevederii de confiscare a averilor ilicite



Liderul PDL, Emil Boc, a afirmat, că „o modificare extrem de importantă” a Constituției este introducerea prevederii prin care se pot confisca averile dobândite prin acte și fapte de corupție, precizând că România este singura țară din UE care nu poate institui acțiunea de „confiscare extinsă”.
„Ați văzut că aici PSD-ul, Victor Ponta, marele jurist, se opune, Crin Antonescu la fel. Întrebarea este simplă și directă: de ce se opun la reviziuirea Constituiției, pentru ca și România, pentru că suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu avem posibilitatea de a institui așa numita confiscare extinsă, cum se numește în termeni juridici, pentru a putea să-i tragi la răspundere pe cei care și-au dobândit averea prin acte și fapte de corupție. Pentru că asta este limita pe care o au PSD și PNL în înțelegrerea reformei în justiție. Orice reformă, cu condiția să nu-i vizeze. Ori din acest punct de vedere România nu mai poate fi un caz unic în Uniunea Europeană, pentru că suntem arătați cu degetul, ca să mă exprim într-un termen popular, prin faptul că păstrăm în continuare prevederi care nu permit ca legea să meargă până la capăt și, în ultimă instanță, nu permit să dăm satisfacție românului și cetățeanului care de 20 de ani vede ce se întâmplă cu politicienii și nu numai, cu persoane care își dobândesc averea în manieră ilicită și nu sunt trași la răspundere juridică pentru că nu avem capacitatea să modificăm textul Constituției”, a declarat, sâmbătă, la Pitești, Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, Emil Boc a spus că o altă prevedere care trebuie introdusă în Constituție este cea „a deficitului maxim de trei la sută”, potrivit Tratatului de la Maastricht.
„Ar fi cu siguranță împotriva populismului și al măsurilor fără acoperire în economie luate de, eventual, unii politicieni populiști în viitor. Limitarea deficitului la trei la sută prin Constituție, ceea ce deja alte țări din Uniunea Europeană fac (…), ar fi o garanție că niciodată politicienii nu vor mai da cadouri otrăvite cetățenilor așa cum le-a dat Tăriceanu și PSD, în 2008. Cadouri otrăvite sub formă de pomeni electorale, care nu aveau acoperire în economie”, a afirmat Boc.
Potrivit liderului PDL, criza economică „a început cu una imobiliară, a continuat cu una a băncilor și a ajuns în faza ei maximă, transformându-se într-o criză a datoriilor statelor și a deficitelor bugetare”.
„Putem evita asemenea situații dramatice pentru România, după modelul celor existente astăzi în UE, că într-adevăr avem situații dramatice dacă ne uităm la ce se întâmplă de exemplu numai în Grecia, putem evita o asemnea situație prin impunerea în Constituție a unei asemenea limite a deficitului bugetar”, a precizat Emil Boc.
Președintele PDL, Emil Boc, Roberta Anastase, Teodor Baconschi, Wiliam Brânză, Theodor Paleologu și Florin Popescu au participat, la Pitești, la ședința de constituire a Comisiei de justiție, drepturi cetățenești și relații externe a PDL.
Liderii PDL și șefii organizațiilor județene ale partidului au decis, duminica trecută, să mandateze BPN al formațiunii să rezolve, până la finalul lunii noiembrie, printre alte probleme, modificarea Constituției.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, joi, într-o conferință de presă la Arad, că „șansele amendării Constituției sunt zero” pentru că nu există o negociere între forțele politice pentru a se întruni două treimi din voturile necesare.
Președintele UDMR adăuga că din experiența pe care o are „în Parlament și în politica românească” nu crede că în acest an sau în acest ciclu electoral se va putea modifica Constituția.