Zilele de concediu neplătit vor fi stabilite de către conducerea instituțiilor publice împreună cu angajații, doar pentru lunile noiembrie și decembrie, în limita a maximum opt zile de concediu pentru întregul an, a declarat, marți, premierul interimar, Emil Boc
El a arătat că zilele de concediu neplătit urmau să fie introduse în sectorul bugetar pentru intervalul octombrie-decembrie, dar legea intră în vigoare în această săptămână și nu poate fi aplicată retroactiv.
„Acest lucru este lăsat la dispoziția ordonatorilor de credite, pentru a discuta cu salariații bugetari. Legea nu se poate aplica retroactiv pentru luna octombrie, ci doar pentru luna noiembrie și decembrie, proporțional cu cele prevăzute în lege”, a spus Boc.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gheorghe Gherghina a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că angajații din sectorul public mai pot intra în concediu neplătit cel mult opt zile până la finele acestui an, însă doar jumătate din suma economisită va fi disponibilă pentru acoperirea deficitului bugetar din 2009.
„Legea (de reorganizare a unor instituții și autorități publice – n.r.) prevede 10 zile de concediu fără plată, însă nu pot fi luate mai mult de patru zile pe lună. În opinia noastră, această măsura se va aplica, dar pe buget impactul va fi jumătate în decembrie și jumătate în luna ianuarie”, a spus Gherghina.
Astfel, din suma estimată inițial, de 1,6 miliarde de lei, statul ar mai putea economisi doar 1,28 miliarde de lei, din care 640 de milioane de lei în 2009 și încă 640 de milioane în prima lună a anului următor.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a afirmat vineri că țintele privind deficitul bugetar pentru 2009 și 2010 au rămas nemodificate la 7,3%, respectiv 5,9% din PIB, însă estimează că deficitul bugetar ar putea ajunge la 7,8% din PIB.
Surse guvernamentale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că varianta unei depășiri a deficitului bugetar cu 0,5 puncte procentuale a fost luată în calcul încă de la amânarea de către Curtea Constituțională a deciziei privind proiectul de lege privind reorganizarea autorităților guvernamentale, act normativ care introduce și concediul neplătit de zece zile în sectorul public.
„Acum, după decizia Curții, problema este în continuare neclară, deoarece nu pot fi acordate decât maximum patru zile de concediu neplătit pe lună, respectiv cel mult opt zile până la sfârșitul anului”, au afirmat sursele.
Executivul și-a angajat, în 15 septembrie, răspunderea în fața Parlamentului asupra proiectelor de lege privind educația națională, salarizarea unitară a personalului bugetar și reorganizarea unor autorități și instituții publice, însă PNL a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind aceste legi, întârziind astfel adoptarea unor măsuri din respectivele acte normative.
Curtea Constituțională a decis săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, că Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt constituționale.