Boc: Vreau decizii în educație, fără tergiversări sau cosmetizări, altfel perpetuăm boala existentă



Premierul Emil Boc a afirmat, marți, la finalul participării sale la dezbaterile pe tema educației, organizate de Camera Deputaților, că optează pentru reformarea învățământului și nu pentru „cosmetizarea” situației actuale, iar orice amânare a deciziilor va duce la „perpetuarea bolii care exsită”.
Opțiunea mea este pentru reformă, nu pentru cosmetizarea situației actuale, așa cum nu am fost pentru cosmetizarea situației actuale nici în domeniul salarizării unice, nici în domeniul reformei sistemului de pensii, nici în domeniul reformei sistemului judiciar, nici în domeniul descentralizării. Acesta este de fapt mandatul pe care l-am primit de la Parlament, angajamentul prin Parteneriatul pentru România ca această coaliție să ducă la bun sfârșit reforme pe care alții nu au avut curajul să le facă în ultimii douăzeci de ani în ce privește reforma statului”, a spus Boc la finalul primei sesiuni de discuții a dezbaterilor cu tema „Reforma structurală a societății românești. Modernizarea României prin educație”,
El a ținut să precizeze participanților, aflați într-o sală de conferințe a Parlamentului, că optează pentru „decizii” și nu pe „amânări și tergiversări” în domeniul educației. Emil Boc a ținut să sublinieze că analiza sistemului educațional nu a fost făcută „în grabă” și a prezentat un corolar al tuturor discuțiilor și documentelor emise pe această temă de diferite instituții ale statului, încă din 2007 și până în prezent.
Emil Boc a reafirmat intenția sa de a analiza în zilele următoare toate opiniile exprimate de specialiștii în domeniu, sindicate, politicieni, societate civilă, dar a precizat că va transpune legislativ numai soluțiile reale la problemele învățământului, indiferent de cine le propune, cu condiția ca acestea să respecte programul de guvernare și Pactul Național pentru Educație.
„Orice amânare nu face altceva decât să perpetueze o stare în învățământ pe care o cunoaștem cu toții. Orice amânare nu duce decât la perpetuarea bolii care există”, a spus Boc.
În opinia sa, situația economică dificilă prin care trece țara nu trebuie să justifice amânarea reformelor.
„Nu cred că criza poate fi o scuză, criza poate fi o oportunitate pentru a susține reformele. Lipsa banilor nu poate justifica nici lipsa ideilor, nici lipsa măsurilor legislative”, a conchis premierul.