Premierul Emil Boc a declarat, în plenul celor două Camere, că votul Parlamentului pentru legea bugetului de stat pe 2009 reprezintă un vot de încredere pentru Guvern și pentru Parteneriatul PDL-PSD și că statul trebuie să se preocupe mai puțin de propria lui întreținere. „Votul Parlamentului pentru buget a fost și unul de încredere pentru Guvern, pentru parteneriatul dintre Guvern și Parlament, dar și un vot de încredere pentru Parteneriatul pentru România dintre PSD și PDL”:, a spus Emil Boc.
Premierul a arătat că, prin legea bugetului, Guvernul își propune menținerea și crearea de noi locuri de muncă prin investiții publice masive în infrastructură.
„Avem cel mai mare buget din istoria România alocat pentru infrastructură: 20% din buget, 10,2 miliarde de euro. Este și prima soluție pentru criză”, a susținut Boc.
El a arătat că „Executivul își propune să facă ordine în finanțe”, să oprească declinul economic, să preotejeze categoriile defavorizate.
„Statul trebuie să cheltuiască mai puțin cu propria lui întreținere și să fie preocupat mai mult cu investițiile publice masive în economie”, a arătat Emil Boc.
Liderul PDL a mai spus că actualul Cabinet nu va repeta „abuzurile guvernării anterioare” și că nu va guverna „în disprețul banului public”.
Parlamentul a adoptat, vineri, proiectele bugetului de stat pe 2009 și proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2009, după patru zile de dezbateri care s-au desfășurat până la miezul nopții.