Boc: Vor fi discuții pentru sesiunea parlamentară extraordinară, eu nu am niciun fel de problemă



Premierul Emil Boc a declarat, marți, că discuțiile politice pentru convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare vor fi derulate în zilele următoare și că nu are nicio problemă în a lansa chiar el partidelor invitația la o discuție pe această temă.
„Eu nu am trimis invitație pentru sesiune extroardinară, pentru că aceasta este solicitată de opoziție. Vor continua discuțiile în perioada următoare, nu am niciun fel de problemă să îi invit și eu (pe liderii opoziției-n.r.)”, a răspuns Boc unei întrebări a presei pe această temă.
Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc, miercuri, pentru a discuta cererea USL de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare.
PNL și PSD au depus la Parlament o solicitare de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în perioada 23-24 ianuarie, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu.
El a precizat că ordinea de zi a sesiunii extraordinare solicitată cuprinde două puncte, primul privind dezbaterea situației din țară, iar al doilea prezentarea unor explicații din partea premierului Emil Boc referitoare la modul „nefuncțional” de acțiune a forțelor de ordine.
USL anunțase, duminică, printr-un comunicat, că va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată „situația politică actuală și tensiunile sociale fără precedent și să genereze o soluție politică care să preîntâmpine escaladarea acestor tensiuni”.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, întrebat dacă PDL a dori o sesiune parlamentară extraordinară, că dacă democrat-liberalii „o doreau, o cereau”.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că Uniunea nu va încerca să blocheze o eventuală convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dacă vor fi îndeplinite condițiile constituționale și regulamentare, dar că parlamentarii Uniiunii nu vor semna o astfel de solicitare.
Liderul UNPR Cristian Diaconescu a declarat că, în condițiile în care va fi întrunit numărul necesar de semnături, se poate discuta despre convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dar a adăugat că, pentru a evita populismul, este necesar ca partidele să spună care le sunt propunerile.
Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Constituția stabilește că prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni extraordinare, la cererea președintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.