Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, ieri, că rezultatele alegerilor locale vor fi analizate în Colegiul Director al partidului, adăugând că „USL arată foarte clar că poate coborî sub 50 la sută”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Boc a declarat, luni, într-o conferință de presă, că, dacă PDL va face ceea ce știe în opoziție, va pregăti drumul partidului spre guvernare.
„Vom discuta la nivel național rezultatele alegerilor locale, într-o ședință de Colegiu Director, pe care o voi convoca după ce vor fi prezentate toate rezultatele finale. Eu sunt un optimist prudent și mă bazez pe două elemente. USL arată foarte clar că poate coborî sub 50 la sută și chiar a coborât. Asta ne dă semnale importante că la toamnă va avea cu mult sub 50 la sută, ceea ce, dacă noi vom face ceea ce știm foarte bine să facem în opoziție, să pregătim în continuare drumul PDL spre guvernare, în condițiile în care USL va coborî sub 50 la sută”, a spus Boc.