Avertisment

Boc: Vom da fonduri de la centru celor ce atrag bani europeni, fără să plătim șoferul, mătușa, bunica

Premierul Boc avertizează că cei care vor cheltui "aiurea" fondurile europene vor răspunde în fața legii. Foto: MEDIAFAX
Premierul Boc avertizează că cei care vor cheltui "aiurea" fondurile europene vor răspunde în fața legii. Foto: MEDIAFAX

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că autoritățile locale care nu reușesc să atragă fonduri europene vor fi sancționate de comunități și vor intra și în „vizorul” autorităților centrale, care vor aloca bani doar acolo unde s-au atras fonduri europene, „fără să mai plătim șoferul, mătușa, bunica”
Declarațiile au fost făcute de Emil Boc la Vața de Jos, în județul Hunedoara, unde acesta a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
„Autoritățile locale care nu reușesc să atragă fonduri europene vor fi sancționate, în primul rând, de comunitățile de care aparțin, pentru că deja românii știu să facă diferența între un primar care știe să atragă fonduri comunitare și unul care nu știe. Vă asigur că și noi, la nivel central, vom monitoriza care autorități locale vor reuși să atragă fonduri comunitare pentru anul 2009 și care nu. Acum sunt proceduri clare, prestabilite, termene scurte și vor fi eliminate din legislație lucrurile care complică astăzi”, a afirmat Boc.
Primul ministru a menționat că și banii de la centru vor veni la cei care atrag fonduri de la Uniunea Europeană.
„Se vor aloca fonduri de la centru doar ca și contribuție pentru cei care atrag fonduri europene, fără să mai plătim șoferul, mătușa, bunica și toți cei care au rude ce lucrează cu fonduri europene și care primeau un spor de 75 la sută”, a adăugat Emil Boc.
Premierul a spus că aceia care vor cheltui „aiurea” fondurile vor răspunde în fața legii.
„Avem organe abilitate ale statului și avem chiar și un departament care se ocupă de modul în care sunt cheltuite fondurile europene. Cei care încalcă normele legale, naționale și internaționale vor răspunde potrivit legii. Procesul de atragere și folosire a fondurilor europene trebuie să fie în conformitate cu prevederile legale române și europene”, a menționat el.
Premierul Emil Boc a participat, ieri, la lucrările Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România de la Vața de Jos, județul Hunedoara, alături de mai mulți miniștri și secretari de stat, precum și circa două sute de reprezentanți ai administrațiilor locale din peste o sută de municipii din țară.
În cadrul AG, el le-a spus primarilor că este datoria lor să facă din 2009 anul absorbției fondurilor comunitare în România.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Senatorul Virgiliu Vlăescu atrage atenția că România pierde 869 milioane de euro din PNRR pentru că actuala guvernare nu renunță la pensiile speciale

Autolaboratorul APM cumpărat cu fonduri europene a stat pe dreapta din cauză că agenția nu a avut bani de asigurare RCA, rovignetă și cauciucuri de iarnă