Boc ține urma mașinilor lui Băsescu

Tărăboi mare! Să vezi și să nu crezi! Candidatul la șefia partidului la putere, domnul Emil Boc, întâmplător și șef în funcție al acestei formațiuni celebre prin mutarea doctrinei de pe un crac al nădragilor pe altul, pleacă de acasă cu o mașină (o mașină e un fel de a zice, că mașina premierului e de fapt o coloană de mașini) și ajunge la destinație cu alta. Pleacă în Merțan din București, iar în Cucuieții din Deal se dă jos dintr-un microbuz din cele cu care fac naveta puținii cucuiețeni care mai au slujbă. E Boc iluzionist, fachir, prestidigitator de cai putere? S-a preschimbat premierul în Samanta? Dacă pleacă mâine cu avionul la Cluj, îl vedem toți îmbarcându-se, sub privirile unsuroase ale suitei, iar la aterizare descalecă – na-ți-o bună că ți-am dres-o – o mătură? De ce n-ar călări în fond oamenii puterii, pentru a se menține la butoanele cu gologani, și o mătură? Oricum ar fi cea mai neînsemnată jonglerie din șirul nesfârșit de panglici scoase pe nas cu care prostesc plebea.
Un prieten, cu memoria actelor politice mai puțin uzată, care nu s-a plictisit să-i tot urmărească pe ăștia făcând măgării, mă atenționează că Boc nu face altceva decât să copieze, în tot și toate, rețetele lui Băsescu. Rețetele, firește, care te țin cocoțat la putere. Place poporului să te vadă într-un Logan sau Dacia, mă rog, cum s-o mai fi chemând, într-o trăncăneață populară din cele cu care umblă și nea Gigel? Place. Atunci să-i dăm ce-i place. Știi, zice amicul, cum se suia Băsescu în mașina prezidențială la București, iar cu câteva sute de metri înainte de a da ochii cu presa, la Snagov, o schimba în pădure, ușuia sepepiștii și trecea modest pe lângă camerele de luat vederi la volan, în pulovăr, cocârjat de grijile țării? Păi e în stare Boc să inventeze o asemenea rețetă? Nu. El o copiază de la cel al cărui argat e. Chestia cu microbuzul e copia palidă a unui fel de mâncare propagandistică băsesciană. Boc nu face altceva decât să ia urmele pneurilor lui Băsescu.
Și rețeta asta nu-i unică. Minciuna rostită apăsat de Băsescu, cu ieșirea sau eventual intrarea în criză sau recesiune, e reluată, ceva mai pițigăiat, de Boc. Umblă Băsescu (unde sunt băile de mulțime de altădată?) cu fes la o paranghelie, gata și Boc cu gestul de nuntaș al trântirii pălăriei de pământ, mama ei de pălărie. Încearcă, uneori cam împleticit, pașii de nunească Băsescu? Hopa și Boc într-un număr individual de bătută pe cizme și genunchi, că așa-i jocul în Ardeal. Ardealul ăla pe care îl regionalizează cuplul Băsescu-Boc, sub rigla magică a partenerilor de la Budapesta, încât pruncul geografic dă tot mai tare în asemănări cu Dictatul de la Viena, de parcă Hitler ar face copii și mort.
Nu, zău, ne-am supărat degeaba pe Boc. El nu-i decât copia, elevul din ultima bancă, mereu dispus să ciordească ceva din ăi care sunt în grațiile profesorului, mic în inventivitate, spornic însă la gura care turuie fără ostenire. Să lăsăm în uitare copia și să ne învrednicim cu originalul, inepuizabil în sporirea zestrei naționale de merdenele și minciuni politice. Acolo e de văzut prin ce fundătură ne mai îndeasă. Încă n-am văzut, zic unii, popoul întreg dezvelit al dezastrului.