Situația nucleară din Japonia nu determină în prezent nici un risc pentru România, iar analizele efectuate relevă că pe teritoriul statului român nu pot ajunge nici concentrații semnificative de poluanți radioactivi, a declarat, duminică seara, premierul Emil Boc.
El a arătat că, în aceste condiții, nu se justifică un consum de tablete de iodură de potasiu.
Conducerea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a fost convocată la ședința de duminică a Guvernului, pentru a informa în ce măsura evoluția situației din Japonia are efecte în România.
Cele două centrale nucleare din Japonia aparținând Tepco, la Fukushima (250 de kilometri la nord-vest de Tokyo), care totalizează zece reactoare, sunt oprite de la cutremurul cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami devastator, înregistrate la 11 martie, care au produs avarii la sistemele de răcire ale instalației.
Centrala Fukushima 1, situată în zona afectată de cutremurul și valul seismic, numără șase reactoare, a căror stare actuală este considerată foarte instabilă și periculoasă, existând riscul unui accident nuclear major.