Boc susține că salariilor directorilor vor fi plafonate la nivelul din 2010 și în regiile locale



Premierul Emil Boc a cerut miniștrilor Finanțelor și Justiției să se asigure că indemnizațiile directorilor din regiile autonome și companiile de la nivel local vor rămâne plafonate la nivelul din 2010, după modelul aplicat în cazul regiilor și companiilor de la nivel central.
Solicitarea a fost adresată în ședința de miercuri a Guvernului.
În 2009, Guvernul a hotărât ca indemnizațiile membrilor Consiliilor de Administrație din companiile de stat și regiile autonome să fie reduse drastic, la un nivel de 1% din salariul directorilor acestor societăți.
În același timp, Executivul a anunțat că salariile directorilor de companii de stat au fost diminuate la nivelul indemnizației unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 lei la 4.800 lei.
Ulterior, Guvernul a decis că această plafonare va fi menținută pe întregul an 2010.
Până în prezent, Guvernul nu a emis un act normativ prin care indemnizațiile directorilor generali să fie plafonate și pe parcursul anului 2011, dar a susținut că reprezentanții statului în consiliile de administrație ale companiilor naționale vor primi în continuare indemnizații plafonate, cel puțin până la aprobarea noilor BVC, în baza unui mandat acordat miniștrilor, dar fără o ordonanță de menținere a remunerației la nivelul din 2010.