Boc spune din nou că știe cât costă o pâine și invită presa să îl însoțească la cumpărături



Premierul Boc a fost întrebat din nou, vineri, de jurnaliști care este prețul pâinii și a evitat să indice un cost concret, prezentând însă de această dată comparații între diferite produse, pentru a demonstra că știe răspunsul, și invitând presa să îl însoțească la cumpărături pentru a se convinge.
Întrebat de jurnaliști cât costă pâinea pe care o consumă, premierul a spus din nou că nu dorește să intre într-un „joc” pe această temă.
„Eu am spus doar că nu va ajunge pâinea 5 lei, așa cum spun cei de la Realitarea, deși și Antena 3 probabil că împărtășește aceeași viziune. Eu consum pâine ca toți românii, fie franzelă, fie pâine albă, pâine de secară, de care găsesc. Prețul unei pâini este mai mult decât prețul unei franzele, prețul unei pâini feliate este mai scump decât al unei pâini obișuite și uite așa ne descurcăm în viața de zi cu zi. Nu o să intru în jocul dumneavostră, știu ce urmăriți, dar vă pot spune cu siguranță că știu prețurile acestea, vi le pot demonstra dacă veniți cu mine la cumpărături”, a spus Boc.
La finalul ședinței de miercuri a Guvernului, premierul Emil Boc a evitat să răspundă concret întrebării unui jurnalist TV privind prețul unei pâini, susținând că știe care este costul produsului, dar că nu dorește să intre în „jocul” reporterului respectiv și că la această întrebare va răspunde ministrul Agriculturii.
Întrebat în conferință de presă dacă știe care este prețul unei pâini, premierul a afirmat că la această întrebare va răspunde ministrul Agriculturii.
„Nu intru în jocul dumneavoastră. Știu foarte bine (prețul unei pâini-n.r.), eu mă duc mai des la cumpărături decât dumneavoastră”, a răspuns Boc jurnalistului.
El a adăugat că prețul unei pâini nu va urca la 5 lei, așa cum se afirmă în emisiuni de televiziune.