Boc spune din nou că Guvernul va decide asupra impozitului minim după ce va analiza impactul taxei



Guvernul va lua o decizie în privința impozitului minim după ce va analiza impactul introducerii acestei taxe, a declarat, marți, premierul Emil Boc, după ce PSD a anunțat că va solicita PDL stabilirea unei date clare pentru eliminarea impozitului.
„Așteptăm evaluarea impactului acestui impozit și atunci vom face publice concluziile noastre”, a declarat Boc, răspunzând unei întrebări a presei privind propunerea PSD.
Aceeași idee a mai fost prezentată de câteva ori de șeful Guvernului în ultima lună.
Purtătorul de cuvânt al formațiunii social-democrate, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, luni, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, că PSD dorește să solicite PDL, în cursul acestei săptămâni, stabilirea unei date clare privind eliminarea impozitului minim.
El a arătat că PSD propune eliminarea impozitului minim, începând cu 1 septembrie.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu (PDL), a declarat, săptămâna trecută, că introducerea impozitului minim a reprezentat o eroare a Guvernului, întrucât politica fiscală nu trebuie să aibă doar rol de colectare, ci și de stimulare a economiei.
Un studiu de impact realizat de Ministerul Finanțelor estimează că este posibil ca circa 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să înceteze activitatea după introducerea impozitul minim, în timp ce încasările totale până în 2012 sunt anticipate la 4,2 miliarde lei.
Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, și 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.
Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puțin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. Introducerea acestui impozit a fost criticată de reprezentanții mediului de afaceri, dar și politic.
Pe fondul acestor critici, premierul Emil Boc a declarat că Guvernul va evalua „după toamnă” efectele impozitului asupra economiei și va stabili dacă scopul pentru care s-a decis introducerea acestei taxe a fost atins.