Salariile demnitarilor și ale persoanelor cu funcțiile asimilate celor de demnitate publică, înghețate în 2009, vor fi majorate în 2010 doar dacă economia va permite o creștere salarială pentru această categorie de personal, a declarat, marți, premierul Emil Boc. „Nimeni nu este mulțumit în țara asta de salarii, dar economia cade începând cu septembrie anul trecut. În acest moment nu știu ce bani vor veni la bugete. Pentru demnitari, este vorba doar de a avea același salariu ca la nivelul anului 2008, urmând ca, dacă economia ne va susține, în 2010 să putem vorbi de creșteri salariale”, a spus Boc, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România.
El a precizat că Ministerul Muncii va pregăti în trei luni cadrul legal de salarizare unică a personalului bugetar.
„Legea de salarizare unică este obiectivul acestui Guvern și dacă acest Guvern, care are o susținere politică consistentă, nu va reuși să facă Legea salarizării unice, atunci cu adevărat are o problemă”, a afirmat Boc.
Guvernul a decis, săptămâna trecută, înghețarea salariilor în 2009 pentru demnitari și funcțiile asimilate celor de demnitate publică, după ce inițial a fost luată în calcul înghețarea pe o perioadă de șase luni a salariilor personalului bugetar și a pensiilor.
El a precizat că în România sunt aproximativ 7.000 de demnitari și persoane asimilate cu funcția de demnitate publică, de la primul-ministru, miniștrii, secretari de stat, subsecretari de stat, directori, directori-adjuncți, deputați, senatori, primari, viceprimari, președinți de consilii județene, vicepreședinți de consilii.