Boc: Soluția pentru bugetul sănătății nu este transferul colectării banilor de la ANAF la CNAS



Soluția de rezolvare a problemelor financiare din sănătate este cheltuirea eficientă a banilor, nu transferul atribuțiilor de colectare a contribuțiilor la fondul de sănătate de la Agenția Națională de Administrare Fiscală către Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), afirmă premierul Boc.
El a declarat, vineri, la postul public de radio, că nu crede că schimbarea procedurilor de colectare reprezintă soluția de rezolvare a problemei și a amintit că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are instrumentele necesare pentru executarea silită a rău-platnicilor.
Premierul Emil Boc a susținut totodată că introducerea obligativității plății contribuțiilor la fondul de sănătate pentru pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei nu reprezintă o impozitare suplimentară și că această decizie a fost luată pentru a echilibra balanța de plătitori la bugetul de sănătate.
El a susținut, la postul public de radio, că după această decizie va solicita o exigență și mai mare în verificarea modului de cheltuire a banilor destinați sănătății..
Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei și revoluționarii, cu excepția celor răniți, să achite contribuții sociale de sănătate, numărul contribuabililor incluși astfel în baza de impozitare fiind de aproximativ două milioane persoane.