Boc: Solicitarea ministrului interimar al Justiției, o încercare de a tergiversa aplicarea justiției



Solicitarea ministrului interimar al Justiției adresată Parlamentului cu privire la miniștrii care sunt și parlamentari este încă o încercare de a tergiversa aplicarea justiției la demnitarii care se fac vinovați de săvârșirea unor fapte penale, a declarat, miercuri, președintele PDL Emil Boc.
Boc a adăugat că acesta reprezintă o cotă parte din factura pe care PNL o plătește PSD pentru susținerea guvernării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În momentul în care s-a solicitat începerea urmăririi penale de către președinte, ministrul Justiției nu are decât datoria de a trimite DNA sau Parchetului avizul de începere a urmăririi penale. Ceea ce face Meleșcanu, spunând că sunt patru demnitari care au și calitatea de parlamentari și asupra lor ar trebui să se pronunțe și Parlamentul, reprezintă un abuz și un act profund neconstituțional”, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, liderul PDL.
El a explicat că, potrivit art. 72 al Constituției, deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte.
„Când e vorba de urmărire penală sau trimitere în judecată, parlamentarul este la fel ca orice cetățean, fără să mai fie nevoie de acordul Camerei din care face parte. Solicitarea ministrului Justiției adresată Parlamentului nu are niciun fundament constituțional, ci doar unul de amânare și tergiversare”, a spus Emil Boc.
Teodor Meleșcanu a transmis, marți, la DNA și DIICOT, actele primite de la Președinție pentru cei opt actuali și foști miniștri, pentru începerea urmăririi penale, demnitarul precizând că-și declină orice responsabilitate în cauză.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, social-democratul Valer Dorneanu, a declarat, marți seară, la un post de televiziune, că la Senat și la Camera Deputaților ar fi fost trimise scrisori referitoare la cei care sunt și parlamentari din lotul celor opt pentru care s-a cerut începerea urmăririi penale.
Până în prezent, Ministerul Justiției nu a confirmat oficial această informație, și nici cele două Camere ale Parlamentului.