Boc se pregătește să mai deschidă 10 km din Autostrada Bechtel, 10% din traseu construit după 6 ani



Premierul Boc va inaugura, sâmbătă, încă 10 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Turda și Câmpia Turzii, după un an de la deschiderea primilor 42 kilometri, porțiunea construită până în prezent cu finanțarea statului depășind cu puțin 10% din traseul total la 6 ani de la lansarea proiectului
În urmă cu un an, la 1 decembrie 2009, șeful Guvernului a inaugurat primii 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul 2B Turda-Gilău, el parcurgând atunci traseul la volanul unei Dacii Logan.
„Porțiunea de 10 kilometri este programată să fie inaugurată sâmbătă dimineața, dacă nu apar modificări în program”, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri.
Directorul de comunicare al constructorului american Bechtel, Bogdan Sgârcitu, a declarat pentru MEDIAFAX, la sfârșitul lunii octombrie, că tronsonul Turda-Câmpia Turzii poate fi deschis traficului rutier începând cu luna noiembrie și că lucrările ar putea continua compania ar putea continua pe tronsonul 3C, în județul Bihor.
„Vom finaliza lucrările între Turda și Câmpia Turzii, pe o lungime de zece kilometri, astfel că această porțiune din Autostrada Transilvania poate fi deschisă traficului rutier începând cu luna noiembrie. Se va putea circula, astfel, de la Gilău la Câmpia Turzii pe tronsonul 2B, pe o distanță de 52 de kilometri. Bechtel ar putea continua, ulterior, lucrările pe A3 în județul Bihor, pe tronsonul 3C, între Suplacu de Barcău și Borș”, a spus Sgârcitu.
El a precizat că Bechtel mai are de primit din partea statului aproximativ 90 milioane euro pentru lucrările realizate în anul 2010.
Proiectul de construcție a autostrăzii Transilvania, pe traseul Brașov-Borș, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autoritățile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit inițial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.