În divina-i înțelepciune, poporul sancționează plastic și uneori usturător pe cel care se tot îndeasă în față, fie că are sau n-are ce căuta pe acolo.
”Nu te băga unde nu-ți fierbe oala!”, zice uneori românul, cu o anume blândețe și eleganță. Alteori, mai usturător și, să recunoaștem, mai expresiv, zice ”Nu te băga (sau nu te vârâ) ca musca-n curu iepei!”
Lumea subțire, de extracție șlefuită, dusă la Parisuri unde, cum zicea Eminescu, învață „la gât cravatei cum să-i lege nodul”, va strâmba firește din nas nu doar pentru că părțile dorsale ale nevestei calului ar puți, ci pentru că din aluatul mămăligii personale au fost eradicate de mult vorbele neaoșe. Ei s-au născut direct nu cu nasu-n Kant și cu manualul aleselor maniere sub rogojină. Noi, nedezlipiți de rural, nici cu locuința și nici lingvistic, ne încăpățânăm să nu uităm ce zice, pe uliță, la clacă și în afara bisericii, fără false pudori, omul din popor.
Când zic noi mă refer firește la mine, ca să se vază că am trecut și eu nițel, fără să se lege mare brânză de mine, prin lumea bună. Zicala menționată la începutul însemnărilor mele de azi, mi-a venit în minte și mi-a fost imposibil s-o mai gonesc de acolo, văzându-l pe ilustrul nostru premier (nu mă refer la Băsescu, ci la cel care se recomandă cu această funcție, pe numele mare de familie, dar comprimat în litere, Boc), cum se înghesuie între chinezi să taie panglica unui magazin de proporții, garnisit în grabă cu teniși.
China town e o inițiativă privată, cu investitori preponderent chinezi, care și-a găsit cu greu loc la Afumați. Dacă ar fi să mulțumim chinezilor pentru că în toți acești ani de sărăcie au îmbrăcat ieftin România și i-a ținut de cald iarnă de iarnă românului, vânzându-i cu sau fără bon, țoale, acest oraș comercial ar fi trebuit pus în centru, lângă Monumentul Revoluției. Zău așa! Pe mulți dintre cei care câștigă doi lei pe an și care încep să fie din ce în ce mai deși pe Dâmbovița, marfa chinezească i-a scos din belea. Mulțumim ție popor cu ochii oblici, harnic, mic la statură și nenumărat. Ce căuta însă Boc, să pună amprenta micimii lui, la o asemenea festivitate? Când zic micime, mă refer la cea sufletească și morală. Ce cauți nenică acolo? Ce te tot îndeși în față, că guvernul tău n-are decât meritul de a ține la distanță importantele investiții chinezești în România?
M-am nimerit să fiu la Beijing, în grupul de ziariști, când Năstase bătea palma cu omologul chinez pentru construcția unei duble centuri a Capitalei, pentru o autostradă care să suie de la București până la grinda de sus a țării, pentru un pod la Brăila peste Dunăre. Ce s-a ales de ele? Succesivele guverne Boc n-au avut pix să semneze așa ceva. Băsescu, mare iubitor de licurici, s-a simțit obligat chiar la o înjurătură, adică, ce p.m., am ajuns noi la mâna chinezilor? Nu, n-am ajuns până acolo, am ajuns un pic mai jos!
