Președintele PDL Emil Boc consideră că scrisoarea președintelui Traian Băsescu adresată premierului pe tema taxei auto se încadrează în limitele constituționale legale, deoarece șeful statului este garantului Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.
„Președintele, ca garant al Tratatului de aderarea a României la UE, i-a cerut premierului modificarea legii în concordanță cu reglementările europene, dar premierul are alte interese, personale sau de grup. Gestul președintelui este în limitele constituționale legale”, a declarat Boc, corespondentului MEDIAFAX.
El l-a acuzat, marți, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că îi sfidează pe români, sfidează Constituția și Uniunea Europeană pentru că nu anulează taxa auto.
Potrivit liderului democrat-liberal, premierul se situează înafara legii și deasupra intereselor românilor.
„Trebuie pus capăt stării de ilegalitate în care se află Guvernul”, a spus Emil Boc.
El a afirmat că PDL mai are nevoie de 18 semnături pentru moțiunea de cenzură privind taxa auto, pe lângă cele o sută strânse deja.
„Sper ca partenerii de moțiune care au votat-o în Camera Deputaților să o susțină în continuare. Dar atâta vreme cât Tăriceanu și Iliescu se întâlnesc în fiecare seară, îmi e greu să cred că vom aduna semnăturile necesare. Asistăm la o frăție de cruce PSD-PNL contrară intereselor românilor și a legislației interne și internaționale în materia taxei de primă înmatriculare”, a arătat Boc.