Boc: Salariul minim va crește, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcție de resurse



Salariul minim va crește la un nivel care va fi stabilit în urma discuțiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilitățile bugetare, a declarat, luni, premierul Emil Boc.
El nu a avansat cifre concrete, insistând însă, la postul public de radio, că nivelul de recuperare a pierderii salariale din 2010 va depinde „de ceea ce își permite țara în acest moment”.
Decizia finală privind stabilirea nivelului salariului minim va fi luată după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, patronate și sindicate, a declarat luni, într-o conferință de presă, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
„Guvernul vrea să aibă un dialog social cu partenerii înainte de a lua o decizie finală privind nivelul salariului minim și respectăm asta. După ce vor ajunge la un acord, vor discuta și cu noi, iar apoi vom lua împreună o decizie privind nivelul salariului minim”, a spus Franks.
Liderii coaliției au propus FMI creșterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. Experții FMI au transmis însă Guvernului că nu poate accepta pentru anul viitor o creștere a salariului minim mai mare de 650 lei, potrivit unor surse participante la discuții.
Anterior, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că o eventuală majorare a salariului minim trebuie evaluată, întrucât aceasta ar putea avea efecte dăunătoare pentru economie.