Premierul Emil Boc a plecat, ieri, de la Palatul Victoria și s-a oprit la un salon de coafură și frizerie de lângă Piața Romană, unde a cerut să fie tuns înainte de Sărbătorile de Paști, plătind pentru servicii 60 lei plus bacșiș.
Mașina oficială a primului-ministru a staționat într-o parcare administrată de Primăria Capitalei, iar taxa de parcare, de 1,5 lei/ora, a fost plătită personal de șeful Guvernului.
El și-a petrecut aproape o oră în salonul de lângă Piața Romană, timp suficient pentru un tuns și spălat, astfel încât să arate cât mai bine cu prilejul Sărbătorilor de Paște.
Tarifele percepute de salon sunt de 40 lei pentru tuns și 20 lei pentru spălat.
Întrebat de MEDIAFAX unde își va petrece Sărbătorile de Paște, premierul Boc a declarat la ieșirea din salon că nu a luat încă o decizie.
El a mers apoi într-un centru comercial, pentru a cumpăra cadouri familiei, surse oficiale afirmând că Boc se va afla de Paște la Cluj-Napoca și că, probabil, își va vizita părinții la Răchițele, pentru ca la începutul săptămânii viitoare să revină în Capitală.
În urmă cu un an, premierul Boc afirma că există situații în care află probleme importante în discuții la frizerie sau la sala de fitness, care sunt uneori valorificate în ședințele de guvern.
Boc s-a tuns pentru Paște la un salon de lux din Piața Romană, unde a plătit 60 de lei plus bacșiș
