Președintele PDL, Emil Boc, a afirmat, ieri, la consultările de la Cotroceni, că susține modificarea Constituției și a legii în sensul ca în cazul unor condamnări pentru infracțiuni grave statul să poată recurge la o confiscare a averilor.
Boc a spus că actuala Constituție constituie o barieră pentru confiscarea averilor în cazul unor condamnări pentru infracțiuni deosebit de grave, cum ar fi traficul de droguri.
El a precizat că există o Directivă cadru, 212/2005, a Comisiei Europene, în care se recomandă tuturor statelor UE, inclusiv României, modificarea legislației pentru ca, în anumite situații legate de condamnări definitive pentru infracțiuni deosebit de grave, să se „răstoarne” prezumția caracterului licit al averii, iar condamnatul să fie nevoit să facă dovada dobândirii licite a averii.
„Acum faci un an, doi, trei închisoare pentru trafic de droguri sau alte infracțiuni și mai grave, dar rămâi cu averea intactă”, a spus Boc.
El a menționat că România este singura țară din UE care nu și-a modificat legislația în spiritul Directivei CE, inclusiv Bulgaria modificând prevederile legate de caracterul licit al averii.