Boc reîncărcat

Laboratoarele politice autohtone au realizat o experiență demnă de Cartea Recordurilor, clonându-l pe Boc în eprubete cotroceniste dintr-un material genetic presupus liberal.
La 15 iulie 2004, actualul președinte al României, în acea vreme liderul democraților, a respins categoric proiectul lui Valeriu Stoica privind oportunitatea unei fuziuni între PD și PNL, proces care, în opinia sa, ar fi reprezentat „o pierdere majoră” pentru Alianța PNL-PD.
Băsescu a spus atunci că „forța” Alianței PNL-PD constă tocmai în capacitatea celor două partide de a atrage electorat, fiecare pe tronsonul său – cel al social-democrației moderne și cel al liberalismului modern – și, din acest punct de vedere, realizarea unei fuziuni între formațiuni ar constitui o eroare.
Mai mult, el a explicat că, în ceea ce privește Partidul Democrat, acesta are un program propriu și o doctrină proprie, pe care „le-a ajustat” în vederea realizării, alături de liberali, a unui program de guvernare bazat pe prioritățile României și „în nici un caz” nu intenționează să-și schimbe această doctrină social-democrată modernă.
La acea dată, Băsescu susținea că orice politician responsabil își dă seama că electoratul dezamăgit de PSD se va îndrepta spre social-democrația modernă, iar PD și-a propus să recupereze toamai această categorie de alegători.
Într-o vreme în care PD era doar vioara a doua în Alianță, Băsescu ținea la „identitatea” de stânga a partidului și nu vedea cu ochi buni proiectul lui Stoica, pe care-l ironiza: „Afirmația mea n-are nici o conotație, dar într-un moment în care PSD se confruntă cu frământări interne grave, se trezește un politician să ne pună în situația de a da dezmințiri”, a spus, pentru cine își mai amintește, Băsescu.
După ce s-a văzut la Cotroceni, el a devenit subit interesat de proiectul fuziunii, cerând însă de la liberali ceea ce considerase anterior ca fiind inadmisibil pentru democrați – să renunțe la propria identitate.
Într-un interviu acordat unui post de televiziune, la 10 ianuarie 2005, președintele a pus piciorul în prag, asumându-și meritul pentru câștigarea alegerilor.
„Protocolul cu liberalii eu l-am semnat, sunt fondator al acestei alianțe și a avut în vedere în 2008 (sic!). Nu există termen fixat în Protocol pentru realizarea unei fuziuni. Cele două partide rămân împreună, în Alianța Dreptate și Adevăr. Sigur, am formulat un punct de vedere că ar putea, pe fondul unui succes electoral până la urmă, materializat prin victoria mea în cursa prezidențială, s-ar putea declanșa procedurile de fuziuni cu o singură condiție: dacă cele două partide se înțeleg asupra locului unde se pot așeza”, a spus șeful statului.
Oportunismul politic care l-a consacrat pe Băsescu îl făcea să baleieze brutal între Internaționala Socialistă și Partidul Popular European, ferindu-se de liberalism ca serviciile de informații românești de Omar Hayssam.
„Poate fi aceasta soluția, să rămână așa cum sunt acum, PD-ul își vede de drumul lui în Internaționala Socialistă, eu vă spun ca om care cunoaște foarte bine acest partid, 80% din membrii PD nu sunt de acord să părăsească Internaționala Socialistă. În acest moment. Doar dacă există o dezbatere internă serioasă, o dezbatere din care oamenii să înțeleagă diferența între programul actual și programul unei alunecări către centru, la PPE, ar putea să aibă succes o astfel de soluție. Dar în nici un caz PD nu va sări în Internaționala liberală”, spunea Băsescu.
Motivul pentru care PD putea să ajungă la dreapta în PPE, dar nu agrea centrul liberal era foarte simplu și transparent: o fuziune care ar fi dus la constituirea unui partid liberal ar fi însemnat pierderea influenței prezidențiale asupra democraților. Dealtfel, nici Boc, nici Băsescu n-au reușit să explice niciodată de ce cred că liberalismul este așa de odios încât PD a refuzat cu obstinație să discute măcar o eventuală afiliere.
Cât se poate de previzibil, după pelerinajele liderilor PD la Cotroceni, democrații au virat în iunie 2005 spre dreapta, devenind peste noapte populari, într-o manieră demnă de PRM.
Pentru a înțelege enormitatea acțiunii, să ne închipuim, prin absurd, că PNL ar dori să intre în Internaționala Socialistă, în situația în care alegerile europene i-ar impune pe socialiști în Parlamentul European. După cum la fel de nefiresc ar fi ca PSD să anunțe, mâine, că trece la PPE, pentru a servi astfel interesul național după 2007. Și asta în condițiile în care 80 la sută dintre membri celor două partide s-ar opune!
După acest moment, democrații au insistat pentru o fuziune cu PNL, stabilind de unii singuri calendare și etape. Ei au fost secondați de liberalii apropiați de Băsescu și de strategul Valeriu Stoica care, încântat că proiectul său interesează în sfârșit pe cineva, a clamat insistent necesitatea fuziunii sub flamură populară.
Ideea că liberalismul poate supraviețui în România doar sinucigându-se nu a fost seducătoare pentru majoritatea membrilor PNL. Din acest motiv, fuziunea este în prezent mai îndepărtată decât oricând.
În schimb, președintele Băsescu a reușit să-și obțină armata de Boci de stânga, de centru și de dreapta care se vor topi în creuzetul cotrocenist din care se va naște partidul prezidențial.
Comentariu de Alexandru Purcăruș