Boc: Reforma constituțională trebuie să conducă și la regândirea sistemului de privilegii



Reforma constituțională trebuie să rezolve cel puțin două mari probleme, prin soluții echilibrate care să elimine blocaje apărute anterior și să asigure administrației locale dreptul de decizie, odată cu regândirea sistemului de privilegii în sectorul public, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.
El a fost invitat să își susțină discursul de către președintele Traian Băsescu, șeful statului amintind că promovarea unei noi Constituții prin intermediul Guvernului este una dintre variantele posibile.
„Guvernul este într-adevăr sub controlul Parlamentului și înțelegem acest mecanism, de aceea toate propunerile pe care le vom face le vom discuta și vom veni în fața comisiei parlamentare de revizuire a Constituției, astfel încât o eventuală reformă constituțională să aibă asigurat succesul dat fiind că este nevoie de o majoritate de 2/3 în fiecare cameră a Parlamentului, o majoritate care nu este ușor de realizat pe un proiect atât de important”, a spus Boc.
Premierul a arătat că, în 2003, revizuirea Constituției a fost marcată de trei lucruri majore, respectiv pregătirea cadrului constituțional în vederea integrării României în Uniunea Europeană, îmbunătățrea cadrului drepturilor cetățenești în concordonață cu jurisprudența CEDO și perefcționarea cadrului cu privire la drepturile minoritățile naționale.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), șeful Guvernului a făcut referire la procedura arestării, care putea fi dispusă de către procuror arestarea, în condițiile în care jurisprudența europeană conferă aceste drept doar judecătorului.
El a arătat totodată că, în contextul prefecționării raportului dintre puterile statului, a fost „o încercare timidă” prin sporirea rolului Curții Constituționale, pentru un cadru coerent al modului de funcționare a autorităților.
„Acum suntem în anul 2009 și evident că evoluția constituțională, cred eu, ne arată nevoia unei noi reforme constituționale. Nu trebuie să ne temem de revizuirea cadrului constituțional. Toate statele lumii procedează la o reformare a Constituției atunci când anumite aspecte trebuie să fie modernizate și puse în acord cu evoluția societății și cea instituțională”, a spus Boc.
Din punctul de vedere al premierului, o viitoare reformă constituțională trebuie să rezolve cel puțin două probleme mari, legată de funcționarea sistemului instituțional și constituțional, prin soluții echilibrate pentru eliminarea blocajelor care au apărut în decursul funcționării puterilor statului în perioada anterioară, și, respectiv, prin acordarea dreptului de decizie acelei autorități care este cel mai aproape de problemele cetățeanului.
Boc a arătat astfel că autoriățile centrale nu trebuie să decidă în continuare destinul colectivităților locale, „prin reglare amănunțită din partea guvernării naționale”.
În opinia premierului, reforma Constituției trebuie să crească gradul de responsabilizare a autorităților statului în raport cu cetățenii.
„În aceste cadre va trebui să începem o discuție privind reforma constituțională și, nu în ultimul rând, ea trebuie dublată în planul reformei legislative de o responsabilizare a autorităților statului în raport cu cetățeanul. Dacă ne vom uita în cadrul instituțional și constituțional românesc, eu cred că avem toate instituțiile care există în orice țară democratică. Întrebarea care se pune: funcțioanează oare acestea în concordanță cu interesul cetățeanului, oare nu sunt foarte multe dintre aceste instituții sau instituții adiacente create doar pentru a se da de lucru unor funcționari? Oare este nevoie să privim aceste autorități în raport cu interesul real al cetățeanului și nu cu interesul politicienilor?”, a întrebat Boc.
El a pledat și pentru regândirea sistemului de privilegii existent în prezent în sistemul public.
„Sistemul de privilegii care există încă în sistemul public românesc trebuie regândit. Cetățenii sunt principalii susținători ai statului prin impozitele și taxele pe care le plătesc, iar autoritățile statului trebuie să răspundă unui asemenea imperativ. Adică de a face față nevoilor cu care oamenii se confruntă și nu pentru a satisface interesele politice ale unui partid sau ale unei formațiuni politice. Mă refer la o practică de după 1991 până în prezent, când de prea multe ori acest sistem constituțional a fost centralizat pe interesele politicienilor și mai puțin pe interesele oamenilor, ale cetățenilor”, a afirmat șeful Executivului.
Boc a amintit că pentru reforma constituțională există trei variante, respectiv prin propunerea Guvernului, cu sprijinul unei treimi din numărul deputaților sau al senatorilor și o inițiativă legislativă cetățenească semnată de 500.000 cetățeni cu drept de vot.
„La nivelul Guvernului vom analiza oprtunitatea inițierii unei asemenea reforme constituționale și vom analiza, de asemenea, oportunitatea îmbrățișării unora dintre soluțiile pe care raportul comisiei prezidențiale le-a menționat, pentru ca după aceea ele să fie înaintate în cadrul constituțional prevăzut și după o dezbatere publică consistentă. Cred că avem nevoie de această reformă constituțională, care, pe de o parte, să răspundă nevoilor constituționale ale statului român de a fi modernizat, dar în același timp de a face responsabile autoritățile statului român în raport cu cetățeanul”, a precizat premierul.
Boc și-a încheiat discursul spunând că dorește succes tuturor, afirmație la care președintele Traian Băsescu i-a răspuns: „Domnule prim-ministru, cred că dumneavoastră aveți nevoie de cel mai mult succes dintre noi toți de aici în actul de guvernare”.