Liderul PD, Emil Boc, a precizat, duminică, pentru MEDIAFAX, că „punctul de vedere al PD a fost exprimat în Senat prin respingerea moțiunii simple depuse de PSD și PRM”, întrebat despre criticile vicepreședintelui democrat Cezar Preda la adresa ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur.
Acesta a fost mesajul transmis de Emil Boc, care duminică seara urmează să aibă o întâlnire informală cu liderii democrați la sediul partidului.
Vicepreședintele PD Cezar Preda a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Buzău, că ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, este „un demagog” și, totodată, „o mare dezamăgire”.
Preda a afirmat că poziția PD de a respinge moțiunea inițiată de PSD și PRM prin care s-a cerut demiterea ministrului Flutur este una firească, care arată că nu se acordă vot de blam unui ministru atunci cînd vrea opoziția. “Cei care îi pot da un vot de blam ministrului Flutur sunt Opoziția și Coaliția”, a precizat Cezar Preda.
“Flutur are probleme”, a adăugat vicepreședintele democrat, precizînd că “dorința și ambiția de a-și face imagine în detrimentul unei coordonări eficiente” l-au adus în situația actuală pe ministrul Agriculturii.
“Este demagog pentru că de la instalarea domniei sale în funcție a acaparat politic responsabilitățile la majoritatea direcțiilor agricole și silvice din Romania. Și-a asumat politic responsabilitatea primului val de gripă aviară și când nu i-a mai reușit un joc de imagine a încercat și încearcă în continuare să găsească vinovați în eșaloanele 2 și 3. Aceasta este demagogie”, a spus Preda.
El a adăugat că ministrul Agriculturii trebuie să aibă responsabilitatea să vină în fața Alianței PNL-PD și să spună de ce preferă calea unui joc pentru imagine decât o cale de responsabilizare.
„Nu trebuie să răsufle nimeni ușurat pentru că a picat moțiunea. Gripă aviară avem în continuare, probleme în agricultură avem în continuare, iar Flutur trebuie să lase jocul de imagine și fuga de responsabilitate aruncând-o pe oamenii din subordinea sa și să facă o treabă temeinică pentru ce s-a angajat”, a afirmat vicepreședintele PD.
Ministrul Agriculturii, liberalul Gheorghe Flutur, a respins, sâmbătă, acuzațiile vicepreședintelui PD Cezar Preda, arătând că astfel de declarații de week-end „nu fac decât să încurce actul de guvernare”.
Gheorghe Flutur a declarat corespondentului MEDIAFAX ca în ultimele luni nu-l mai surprinde nimic.
Ministrul Agriculturii a precizat că știe că punctul de vedere exprimat de Cezar Preda nu este punctul oficial de vedere al Partidului Democrat. „Aliații trebuie să meargă și la ușor, dar și la greu împreună, să traverseze aceste obstacole”, a mai spus Gheorghe Flutur.
În urma criticilor lui Preda, mai multe filiale liberale și-au manifestat public susținerea față de Gheorghe Flutur și au cerut conducerii PD să-și precizeze poziția.
Astfel, conducerea PNL Neamț a anunțat că se solidarizează cu ministrul liberal al Agriculturii, Gheorghe Flutur, împotriva declarațiilor provenite „dintr-o anumită zonă a Partidului Democrat” și a făcut un apel la unitate către liderii Alianței D.A., potrivit unui comunicat transmis de președintele PNL Neamț, Gheorghe Ștefan.
Conform comunicatului, liderii filialei PNL Neamț apreciază ca nefondate cele „afirmate dintr-o anumită zonă a Partidului Democrat” referitoare la ministrul agriculturii Gheorghe Flutur.
Gheorghe Ștefan a precizat că filiala PNL Neamț face un apel către liderii celor două formațiuni politice din Alianța DA, PNL și PD, pentru „a colabora mult mai unit, în sensul eficientizării actului de guvernare și întăririi Alianței Dreptate și Adevăr”.
Filiala Bistrița-Năsăud a PNL a cerut conducerii centrale a PD să adopte o poziție publică în care să se delimiteze de criticile aduse de vicepreședintele democrat Cezar Preda la adresa ministrului Agriculturii pentru a nu adânci criza din Alianță.
Potrivit unui comunicat al PNL Bistrița-Năsăud, remis, duminică, agenției MEDIAFAX, „este regretabil faptul că liderii PD atacă în mod constant miniștri PNL”, deoarece „ministrul Gheorghe Flutur este cel mai bun demnitar pe care l-a avut vreodată agricultura românească în fruntea ei, care a gestionat foarte bine criza creată de gripa aviară”.
„Prin vocile unor lideri care stârnesc astfel de discuții, PD nu face altceva decât să caute cu lumânarea conflicte în Alianță, motiv pentru care cerem conducerii centrale a Partidului Democrat să-și exprime public un punct de vedere legat de acest ultim subiect de dispută. În plus, considerăm și noi că PD trebuie mai întâi să-și analizeze eficiența propriilor miniștri”, se mai arată în comunicat.
Conducerea organizației PNL Olt s-a declarat „îngrijorată” de atitudinea vicepreședintelui PD Cezar Preda, considerând că acesta nu este consecvent în declarațiile privitoare la ministrul Gheorghe Flutur și a apreciat că, prin ultimele afirmații, dă dovadă că face jocul opoziției.
„Organizația județeană a PNL Olt este îngrijorată de atitudinea domnului Cezar Preda, care nu ține cont de hotărârile CNC al Alianței D.A. de a nu mai face declarații jignitoare la adresa colegilor din Alianță”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele PNL Olt, Ioan Ciugulea, remis, duminică, agenției MEDIAFAX.
În comunicat, conducerea filialei liberale constată, de asemenea, că Cezar Preda nu este consecvent în declarațiile sale „deoarece, nu cu mult timp în urmă, îl considera pe ministrul Gheorghe Flutur unul din cei mai buni miniștri ai Cabinetului Tăriceanu”.
„Prin ultimele declarații ale domniei sale, dă dovadă că face jocul actualei opoziții”, mai apreciază președintele PNL Olt.
Boc: Punctul de vedere al PD în privința lui Flutur a fost exprimat în Senat
