Liderul democrat Emil Boc, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că PSD se teme de lupta anticorupție promovată, din Guvern, de PD, iar Mircea Geoană se teme de orice scrutin electoral și “ar face orice, numai lege să nu fie în țară”.
“PSD este fricos, PSD-ului îi este frică de prezența PD la guvernare, prin susținerea luptei anticorupție, care deranjează toate cercurile de interese ale PSD, deranjează modul PSD-ului de a face politică, modul PSD-ului de a influența justiția, modul PSD-ului de a ține România în carapacea corupției”, a susținut Emil Boc.
El a spus că alte formațiuni nu vor ca PD să fie la guvernare pentru că le-ar fi frică de faptul că democrații susțin lupta împotriva corupției.
“Asta este una dintre motivațiile pentru care PSD și alte partide cer înlăturarea PD de la guvernare și accederea lor, pentru a-și promova în continuare practicile de corupție pe care le-au avut în perioada 2000 – 2004”, a arătat Boc.
El a completat că “domnul Geoană ar face orice, numai lege să nu fie în România, pentru că își dă seama că partidul pe care l-a luat cu 30% de la Iliescu acum este la 17-18%”
Potrivit lui Boc, organizarea oricărui tip de alegeri reprezintă “un dezastru politic” pentru Geoană.
“Îi este frică, de fapt, de orice tip de scrutin electoral în România”, a apreciat liderul PD despre omologul său din PSD.
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Pro Vest, că formațiunea sa este dispusă să susțină un guvern minoritar condus de Călin Popescu Tăriceanu doar în condițiile în care actualul premier va prezenta un Cabinet restructurat, din care să nu mai facă parte miniștrii PD sau Monica Macovei.
În aceeași emisiune, Geoană a spus că Boc este “un fel de avocat provincial de serviciu al domnului Băsescu“, “un mediocru student într-ale Constituției” și “trompeta de serviciu a domnului Băsescu”.
Analiză
Boc: PSD e fricos, iar Geoană ar face orice, numai lege să nu fie în țară






