Liderul PDL, Emil Boc, a declarat că programul economic al PSD-PC este o poveste desprinsă din ciclul celor „1001 de nopți”, scrisă și spusă de „101 dalmațieni” și că, prin critica programului de guvernare al PNL, PSD nu și-a făcut decât o autocritică, pentru că susține actualul Cabinet.
Emil Boc a ironizat, ieri, într-o conferință de presă, programul economic prezentat vineri de la Consiliile Naționale reunite ale PSD și PC.
„Am asistat la o poveste din ciclul celor 1001 de nopți, scrisă și spusă de 101 dalmațieni. Dar petele nu trec de la o guvernare la alta, de la un an la altul”, a apreciat liderul PDL.
El a susținut că toate criticile lansate de PSD la adresa Guvernului Tăriceanu nu sunt, de fapt, decât autocritici.
„PSD este cel care susține Guvernul. PSD își face o autocritică a susținerii acordate Guvernului Tăriceanu”, a spus Boc.
El l-a acuzat pe Adrian Năstase, potențialul candidat al PSD la Președinție, că „face tot ce îi stă în putință să se ascundă de justiție, folosind în acest scop instrumentul imunității parlamentare”.
De asemenea, Boc a mai spus că inițiativa PSD de a supune la vot plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu i-a amintit de „vremurile de tristă amintire din perioada stalinistă, cînd se decidea la partid pe cine să trimită în gulaguri, pe cine să exproprieze, pe cine să trimită în pușcării”.
Președintele PDL a arătat și că inițiativa PSD de a depune o plângere penală împotriva lui Băsescu i-a reamintit de „practicile guvernării Năstase, din perioada 2001-2004, când instanțele judecătorești trebuiau să primească dispoziții și ordine de la ministrul Justiței, când procurorii care încercau unele anchete mai deosebite erau imediat puși la colț de guvernarea Năstase, când pixul lui Mischie și mușchii lui Sechelariu erau legea guvernării Năstase”.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Consiliile Naționale reunite ale PSD și PC, că guvernarea celor două partide își propune să ridice salariul minim la 1.000 RON, să construiască opt stadioane la nivelul standardelor UEFA, și câte 1.000 de km de autostradă și căi ferate.
El a spus că Alianța PSD+PC susține corelarea salariului minim pe țară cu valoarea coșului minim de consum, prin creșterea salariului minim până la valoarea de 1.000 RON.