Există premize pentru o creștere economică în jur de 3,5% în 2012, dar prognozele depind foarte mult de ceea ce se întâmplă în zona euro, Europa, America și alte părți ale lumii, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, care a precizat că din cauza „turbulențelor” externe pot apărea „încetiniri”.
„Există în acest moment premizele ca menținând ritumul reformelor, atrăgând investiții în România, îmbunătățind absorția fondurilor să asigurăm, și în 2012, o creștere economică în jur de 3,5%. Evident că depinde foarte mult de ce se întâmplă în zona euro, în Europa, în America și în alte părți ale lumii pentru ca aceste prognoze ale noastre să devină certe. Spun asta pentru că în contextul unor turbulențe existente pe piețele internaționale, în iunie, am avut o ușoară încetinire a exporturilor și producției industriale”, a spus Emil Boc
Șeful Guvernului a precizat că România a luat măsurile de austeritate necesare traversării unei perioade de criză și de aceea se prognozează un ritm de creștere a PIB comparabil cu cel al țărilor UE.
„Guvernul, dar și instituțiile externe, mizează pe un nivel de creștere a PIB de 1,5% în 2011 și de 3,5% în 2012, un ritm apropiat de ritmurile de creștere ale țărilor UE în contextul actual. Îndeplinirea acestor prognoze depinde și de conjunctura de ansamblu din economia europeană și mondială”, a arătat premierul.